E iarna...

Miroase a iarna, luminite peste tot, oameni ce se tin de mana, ce vibreaza de fericire. Miroase a ceai de portocale cu scortisoara, prima mireasma ce anunta Craciunul. Vad brazi impodobiti de cupluri, vad beteala ce tine loc de colier, pijamale in carouri ce inlocuiesc rochiile de seara sau cele mai pompoase costume... vad dragoste, zambete, saruturi pasionale langa brad in centrul orasului, un el ce o ia de mana pe o ea, o ea ce-i sare de gat unui el parca fara a mai vrea vreodata sa se indeparteze... vad atatea lucruri ce aduc aminte de momente... momente apuse, atat de departe incat acum parca ar fii doar un vis. Inchid ochii si vad mai bine ca niciodata, vad globuri aurii de plastic moale ce tin loc bulgarilor de zapada si spray-ul de zapada artificiala cu care ne-am umplut camera. Vad luminitele de brad ce ne-au infasurat si simt caldura lor, a ta... Mi-e dor de iarna aceea, mi-e dor de senzatiile traite, de fiecare clipa ce-a trecut...

To the boundries... and beyond?

Stii ca depasesti limita sau, vorba francezului, sari le cal, atunci cand pc-u` da semne ca decedeaza incet da` sigur si ultima lui suflare e un blue screen.... pam pam pam... dovada si mai clara e atunci cand nu-ti mai simti picioarele si cand te uiti in jos maniacu` patruped roade de zori la degetele tale... don`t ask. Cred ca asta e momentu` in care cel mai bine e sa sting tot, sa-mi sorb cu pofta ultima picatura de cafea si sa trag ultimul fum din tigara. Maine, ma rog, in ceva ore, o luam de la capat.Good night or morning!

Time goes by...

I used to smile often and never look back. I used to be a strong woman, to stand up for what I love, to never give up. I had hopes and dreams, some of them very childish, but I fought to make them come true. I wished for a better tomorrow, for someone to stand by my side and whenever i would fall down to raise me up... I believed people are here for me as I am there for them, I thought I would never cry myself to sleep... but now I realise i had everything I wanted until you left. So when you decided to leave, I decided not to look back, to let you go because I thought that's what you really wanted, I never spent one second thinking that maybe you wanted me to tell you to come back... you left because of me, taking away my dreams, hopes and wishes... and now I`m here, pretending to be happy, faking a smile and whenever no one's looking whiping away my tears. We're now two strangers that know each other, two strangers with a hope...

Complicat dom'ne

E dragut sa ti se reaminteasca uneori ce inseamna iubirea, fericirea si devotamentul, toate sincere si toate oferite fara a sta pe ganduri. E si mai dragut cand primesti lucrurile astea neconditionat, de la niste fiinte pe care cel putin o data in viata, fiecare din noi, le-am gonit, le-am ranit. In fata blocului am de ceva ani doi "copii" de suflet, baietii mei patrupezi, Marko si Azorel.
Se face ca plec in seara asta in oras si ii las pe amandoi fara a-i mangaia sau a le acorda atentie pentru ca eram pe fuga si culmea, n-au venit sa cerseasca nimic. Cand m-am intors i-am gasit tot aici, parca asteptandu-ma. Evident ca am fost "certata" in cel mai dragut mod posibil de Marko, un caine tare simpatic, destul de maricel, crescut in mare parte de mine pentru ca l-am gasit aici cand ne-am mutat in urma cu 8 ani. Era un puiut pricajit si alungat de toata lumea, dupa cate am inteles, cu o poveste trista in spate, fiind aruncat in strada de familie dupa ce stapanii lui au murit. Trecand peste, Marko da o adevarata dovada de devotament, nu cerseste mancare, are nevoie doar sa fie bagat in seama si iubit, si stie sa intoarca asta. In generala fiind, ma insotea la scoala si ma astepta ca sa ma aduca inapoi, apoi, in liceu ma conducea si ma lua zilnic de la statia de autobuz. De fiecare data cand are ocazia sau cand i se vorbeste, "vorbeste" si el, pe limba lui, se agita daca nu-l intelegi, parca ar stii cum sa explice ca sa pricepi ce vrea sa-ti transmita.
Azorel... uffff, un "copil" alungat de marea majoritate pentru ca latra aparandu-si bucatica lui de proprietate, fata scarii. E cel mai amuzant catel, vine si se suie pe mine ca sa-l mangai si dupa ce-l ating o data parca se scurtcircuiteaza, o ia la fuga isteric, da ture de bloc, se intoarce sa-l mai mangai o data si o ia de la capat.
Ele sunt fiintele ce ma intampina mereu, dand din coada fericiti ca ma vad, indiferent ca primesc sau nu ceva in schimb... e cea mai pura dovada de dragoste, fericire si devotament... lucruri pe care noi oamenii nu mai suntem in stare sa le oferim.

Zi cu porumbelu`

Din nou mi s-a adeverit ca n-am chiar toate tiglele pe casa si asta face totul atat de interesant incat moare calu`... sau porumbelu` in cazul de fata. Stand si sorbind soarele, cu ochii inchisi ca puscau retinele de nu, in gradinuta maiestoasa din fata blocului, ma loveste in cap, la propriu, un porumbel. Deci ca sa fim intelesi, porumbelu vine el fal fal asa simpatic, si se opreste in capu` meu ca deh... duce, ce naiba.
Sa reluam sirul evenimentelor, am o vecina sclerozata rau care adora sa prinda porumbei dupa ce-i hraneste si sa le suceasca gatu (morbid de-a dreptul) dupa care banuiesc ca-i mananca. Directia din care venea porumbelu` ma face sa cred ca vecina n-a chiar reusit sa-l prinda decat de coada, pe care evident i-a smuls-o. Ehhhh... cum sa mai zboare biata creatura fara coada. Deci, ma pocneste in cap si pica langa mine... eu operata azi, again, ma apuc sa fug intr-un picior sa prind pasarea s-o iau acasa, sa fac pe mama omida si sa-i redau libertatea cerului cand i-or creste la loc penele sau sa-mi fac un nou bff. Evident, porumbelu` era inarmat cu picioare si aripi ce stia sa le foloseasca pentru a scapa de tampa (eu) ce-l alerga. Intamplarea face ca in momentul in care am urlat ca l-am prins, micul demon inaripat scapa printr-o gaura din gard, in drum, de unde-l fugare un caine in fata masinii siiiiii.... cam asta a fost cu porumbelul.
La nervii ce-i aveam, imi venea sa ma duc sa-l raschetez de pe sosea si sa i-l indes pe gat vecinei, dar m-am razgandit... cred ca va face asta singura, nu-i bai. Sa nu-i bati pe dobitocii astia pana le suna apa in cap? Incerci sa faci un bine pentru ca o tampita a incercat sa faca un rau. Tot nu pricep de ce rahat ii mai hraneste inainte sa-i omoare, i-or fi placand mai grasi probabil...
Eh, asa se incheie inca o mirobolanta istorire din plictisitoarea mea existenta...

uggggghhhhh

A devenit o traditie sa feliciti niste proaspat parinti cu "sa-ti traiasca" sau "sa va traiasca"... adica pe bune?! E singura chestie ce-o poate debita un kil juma de creier... SA-TI TRAIASCA? Sau inca una buna, "sa creasca mare"... dar ce-ai vrea ma, sa creasca mic? Sunt ferm(a) covinsa ca fara zeci de "sa traiasca", n-ar mai putea coinacu, e ca faza "dupa" feisbuc, "sa-l ajutam pe Gheorghe sa traiasca, cu doar un laic faci diferenta, Pt fiecare laic feisbuc doneaza......." bla bla bla... Sunt frustrata ca mi s-a umplut "paretele virtual" de poze cu bebelusi si comenturile aferente, bitange de 20 de ani bu burta-n barba si comenturile aferente si de data asta gen "nastere usoara".. wtf ppl?! Are 20 de ani, nu si-a revenit nici ea dupa propria-i nastere, apai sa nasca ea un plod. Pe bune, e momentul, daca aveti prietene, sotii, vecine, amante s.a.m.d insarcinate mergeti cu ceva inovativ.. cu buna dispozitie, uitati-va la mama si la produsu final - coinacu -  si luati inspiratie din ce vedeti. Hai, sa traiti si sa cresteti mici :)

Buhuhuhu

S-a mai dus o saptamana in care teoretic trebuia sa ma distrez ca na... d-aia sunt tanara inca. In schimb stau respirand pe gura ca nasu` e "tat" infundat si rosu... cred ca m-au ajuns niste blesteme din urma... anyway, nu e chiar atat de fun sa fi racit, sa nu poti sa scoti 2 cuvinte pe gura fara sa amuzi o intrega haita de oameni pentru ca vorbesti ca o pipita cu grave probleme d-ale sinusurilor.  Sa-i dea Dumnezeu sanatate celui ce-a inventat servetelele si picaturile nazale ca fara ele nu mai eram aici sa va stresez cu postari lipsite de orice fel de logica. Am ajuns la concluzia indubitabila ca I don't really have a cold... I have THE COLD si ma cam ingroapa chestia asta. Vorbim aici de nopti nedormite, mii de blesteme, injuraturi, introduceri si extractii ale organului in ea raceala si-n cine m-a pus sa umblu tot despuiata ca na, mie mi-e cald. Acu` trag de paracetamoale, ceaiuri, cafele si tigari in speranta ca poate poate n-oi muri din chestia asta si voi trai sa le povestesc nepotilor de nefasta toamna a anului curent in care raceala a pus stapanire pe mine. In alte cuvinte, I`m sick, I`m dead sick and I don`t really enjoy being sick. Stie careva ceva remedii sa trec cu bine de aceasta crunta cumpana a existentei mele palpitante?

Magnet de prosti

Nivelu' meu de incredere intr-o persoana e stupid de mare, mai ales daca mai si cunosc personajul. Putea sa vina si maica Tereza sa-mi zica "baaaaaaaaaaaaaaa tampito! asta e un idiot ma, nu e bun de nimic, vorbeste gura fara el si vomita cele mai mari cretinatati!"... ma convingeam SINGURA de asta. Asta ne duce inapoi la o serie de intamplari, momente de slabiciune, declaratii si mai ales foarte multe cuvinte "frumoase" rostite pe un ton calm asemenea unui tsunami. Lumea e plina de prosti si eu cred ca am un magnet special pentru ei, sau suntem acelasi aluat ca prea roiesc in jurul meu. Generalizez aici si totusi nu, e vorba despre un nenea ce-a mancat mai mult c***t la viata lui decat un caine care cu asta se ocupa, si care e pregatit sa-si vomite trairile nefericite pe pieptul oricui are 2 min libere sa-l asculte, in cazul asta eu. Eu fiind personajul negativ, the bad guy, aia naspa si nasoala care l-a ranit atat de profund incat l-am julit... sa ma ierte nenea de pe Youtube, da i-am dat ca pe targu` ocna aparent. Dupa multe sentimente si "cuvinte de alint", am ajuns la concluzia fortata ca sunt o tradatoare, o creatura plina de ura (arggggh), o bestie fara inima pusa pe ranit... evident, m-am simtit a dracu` de atacata de cuvintele "aistea" spuse de nenea respectivu` incat d-aia n-am mai putut sa dorm ca la carte aseara. Io-te-ma supravietuind inca o zi din "mizerabila" si "singuratica" mea viata, "urlandu-mi frustrarea" pe net ca n-are cin' sa ma asculte pentru ca... sunt singuratica, sarmana de mine. Bai, in loc sa va plangeti de mila ca se-ntampla asta sau aia si sa nu faceti nimic, pune-ti dracu` mana, iesiti in oras, cunoasteti lume, get laid ca poate "e" hormonii de vina, enjoy life ca una aveti si o irositi reprosand celor din jur nereusitele voastre. Si sunt uneori atat de geniala incat ma amuz singura, mai ales cand vin cu faze gen "ohhhhh, did i hurt your feelings? I'm sorry I didn't do it before, it's fun!". Hai, peace out!

Eu...

Trecutul ma striga inapoi si viitorul ma trage de maneca sa-mi indrept privirea spre el. Prezentul e timid, sta ascuns intr-un colt, timid, aruncandu-mi cate o privire sfioasa. O durere in piept imi taie rasuflarea si o lacrima se usuca incet pe obraz. Ma simt ca intr-un ring, oponentii mei sunt gandurile, sentimentele si dorintele. Lovesc care mai de care mai puternic si sunt invinsa, sunt culcata la pamant fara vreo sansa sa ma mai ridic. Vad lumea din jurul meu razand, zambind, bucurandu-se de fiecare clipa si eu... ei bine, eu fortez un zambet in fiecare secunda pentru a nu lasa impresia ca ceva nu e in ordine... pana la urma, de ce i-ar pasa cuiva de cum ma simt, daca imi e bine sau de ce plang... atata timp cat nu afecteaza pe nimeni inafara de mine sunt doar problemele mele. E unul din rarele momente in care am nevoie de ajutor, strig in soapta cat pot de tare... tacere completa, o mare si intunecata tacere in jurul meu. 

"Cine te mai trezeste cand ai un cosmar? Cine te ia in brate cand gatesti? Cine te mai strange la piept cand iti e greu si-ti spune ca totul va fi bine? Cine te mai saruta de noapte buna si cine-ti mai spune ca insemni totul, de la inceput la sfarsit? Cine?!". Asa e... nimeni, sunt eu cu mine, cu mine imi impart binele, cu mine imi impart greul, eu imi sterg lacrimile si eu ma calmez cand sunt nelinistita... eu.. si atat! Ce-am avut n-am stiut sa pretuiesc si acum.. acum regret fiecare vorba deplasata, fiecare gest urat, fiecare rana provocata.

Na reply!

Daca e sa scriem, de ce nu. Da! Imi plac rochitele, asa mult de tot! WTF, it`s a girl's blog dude, what did you expect? BMW themed shit?

Mwahahahahaha

Ehehe, e iar noapte si iar stau cu ochii bulbucati in monitor jucand table si purtand conversatii anonime pe feisbuc. Dar brusc mi-am amintit ca in ultima vreme n-am mai fost o scarba si pentru sufletelul meu nu e bine.. asa ca here we gooooooooooo! Mi-am adus cu "drag" aminte, butonand prin telefon, de niste sms-uri ce-mi sunt foarte la inima si pe care le pastrez ca amintire. Cu ocazia asta cred ca mi-am gasit vocatia in viata, voi deveni chirurg plastician amator. DA, SE POATE! Pentru ca rabdarea nu e, dar ar putea deveni punctul meu forte, ma gandesc sa devin zen si sa astept momentul oportun pentru a remodela un cur... adica fata. Cu imaginea chipului cuiva in minte mereu se-ntampla sa incurc cele doua componente ale corpului... cu toate ca diferenta e insesizabila in cazul persoanei la care-mi fuge mintea. Se zice ca razbunarea e arma prostului, stim cu toti ca am momentele mele mai putin glorioase asa ca... meh. Acu` daca stau sa ma gandesc, cu ai mei ochi "albastri" chiar pot spune ca arat, si acum il voi cita pe un prieten, "ca papusa chucky", cu toate ca eu as merge mai departe pana la "un demon dependent de a provoca durere". Uhhhhhhh, I can hardly wait!

Se poate!

Oameni pentru oameni, oameni cu suflet, toti cu acelasi tel, toti cu acelasi gand, sa schimbam ceva, sa facem sa fie mai bine pentru ziua de maine. Noi sustinem tara, noi suntem viitorul, noi suntem vocea ce se poate face auzita. Pe umerii generatiei noastre cad alegerile gresite facute de conducatorii nostri.. Vrem natura, nu cianura... Uniti salvam cateii de pe strada. Orice om ce ni se alatura e o sansa in plus pentru un viitor luminos. Impreuna putem, nu renuntam asa usor. Iesim in strada, in Piata Mare din Sibiu, la ora 19:00... alaturati-va unei cauze nobile, impreuna schimbam sistemul!

S-a votat!

266 votes for killing, 20 didn't vote, 23 voted against! S-a hotarat, iesim in strada, protestam, pornim revolutia generatiei noastre! Schimbam ceva!!

Ma repet...

Am zis-o de nenumarate ori si voi sustine asta cate zile voi mai avea... frumoasa tara, pacat de locuitori. Suntem o natie de pupatori in cur, putem fi cumparati cu o pereche de cizme de cauciuc sau un pix. Ne certam cu bate si topoare, nu stim ce e aia diplomatie. Ne facem singuri dreptate pentru ca institutiile ce ar trebui sa se ocupe de aspectul asta se scarpina in cur. Suntem condusi de niste javre mancatoare de bani, mass-media e dumnezeul nostru... La biserica platim sa ne fie iertate pacatele, strada e groapa noastra de gunoi. Ne luam masini si telefoane mai inteligente decat noi si in frigider ne bate vantul. Nu suntem in stare sa oferim afectiune unei fiinte care ne inveseleste mereu cu o simpla miscare din codita. Sunt romanca si imi e rusine cu asta! Imi e rusine ca neamul meu actioneaza asa impotriva unor fiinte lipsite de aparare.. imi e rusine ca Base e la conducere, imi e rusine ca in loc sa fie gasite solutii umane, se recurge la gesturi macabre... imi e rusine ca fac parte din neamul romanesc, imi e rusine ca locuiesc in Romania!

Women..

Ah, good day. Azi a fost o zi minunata in care am dormit MULT si am savurat o cafea BUNA, am castigat la table... etc. In zile ca astea imi dau seama cat de minunata e viata. Nici un eveniment neplacut, din contra, i even baked cookies and shit, si n-a murit nimeni.. inca. I had some great time with my boyfriend, shit like that. Vremea e minunata, ploua, imi vine sa ies si sa ma apuc de alergat in ploaie, dar cum sunt schioapa, asta ar insemna contorsionism... deeeeeeci... nu. Si maine o luam de la capat :D. Women are magnificent creatures.. highly surprising and very..moody, flexible...

buh bye facebook

Pentru ca mi s-a luat pana peste cap de cacaturile de atrocitati din tara asta aiurita, am decis ca cel mai bine pentru mintea mea e sa imi inchis contul de facebook pana se mai calmeaza lumea si nu mai vad caini spoiti pe asfalt cu matele si creierii puscati pe afara. Good bye facebook!

Jos conducerea!

"Nu câinii vagabonzi sunt cei care trebuie eutanasiaţi. Nu ei, primii, în nici un caz. Nu ei sunt vinovaţi de propria lor existenţă. Nu sunt ei vinovaţi că au instincte primare şi reflexe de animal, pentru că asta şi sunt, de fapt, nişte animale. Luaţi-vă-n braţe copiii, sărutaţi-i pe creştet şi şoptiţi-le adevărul: “Soarele meu, te-ai născut într-o junglă de asfalt şi beton, în care cruzii prădători umblă nepedepsiţi, răsturnaţi în pernele de piele ale marilor lor limuzine. Pregăteşte-te să fii minţit mereu şi umilit adesea, furat mai tot timpul şi dispreţuit fără încetare, folosit şi scuipat, vândut şi cumpărat pe tarabe neştiute. Pregăteşte-te să mori în multiple feluri – epuizat de traiul prost, ignorat în spitale, jefuit chiar şi înainte de groapă. Pregăteşte-te, cine ştie? chiar şi pentru un sfârşit de sălbăticiune, sfâşiat în spatele unui tufiş de animale îngrăşate şi întreţinute chiar din banii colectaţi de la părinţii tăi şi de la tine. Aici, unde se sfârşeşte civilizaţia, viaţa e o junglă iar noi suntem prada, soarele meu. Iar prada nu se revoltă niciodată”."  - http://www.petreanu.ro/2013/09/luati-va-n-brate-copiii-sarutati-i-pe-crestet-si-soptiti-le/


M-am saturat! Mi s-a luat sa nu pot sa ma mai uit la tivi sau pe feisbuc din cauza unui coinac ucis de un caine care probabil a fost abuzat de "minunatii" nostri concetateni. Daca 5 caini ucid un om se porneste o isterie fara margini, daca un om omoara 5 caini e totul ok, oricum sunt prea multi, nu? DA, IUBESC MAI MULT ANIMALELE DECAT OAMENII, asta e un fapt stiut de cei care ma cunosc, nu exista animal pe care sa nu-l scarpin, indiferent ca are blana, solzi sau pene. Cazul coinacului e naspa, e aiurea ca s-a intamplat asta, dar sa te apuci sa omori cainii pentru ca UNUL a ucis, e ca si cum te-ai apuca sa spargi muntii pentru ca o piatra i-a crapat capu` lu` ma-sa surorilor Gabor. Really...wtf?! Acu` s-au trezit toti sa-l planga pe ala micu`, el presidente s-a apucat sa trimita coroane, toti smiorcaie si urla durerile-n ei. In Africa mor copiii de foame, o moarte lenta si dureroasa, chinuitoare chiar, pe aia nu-i mai plange nimeni. Ba, voi sunteti cu capu`? Se aloca milioane de euro pentru adaposturi si vi-i bagati in buzunar, adaposturile sunt goale sau nu functioneaza si ASPA se scarpina-n cur cu fiecare ocazie. In tara s-a pornit apocalipsa pentru bietele animale, o tara care chipurile e civilizata si parte a U.E... unde e ma civilizatia cu care ne laudam? Daca la noi umbla "bestiile" pe strada pentru ca nu face fata conducerea.. eu as face altfel, decat sa otravesc un caine care a gresit doar prin faptul ca se afla in pisata asta de tara, le-as indesa otrava pe gat astora din conducere, ca deh... prostii nu aduc nici macar o fericire. Frateala, suntem o tara de prosti, aruncam vina unii pe altii pentru neputinta noastra. Eu sunt ferm convinsa ca un caine nu va ataca neam veac de nebun, daca n-a fost lovit sau bruscat niciodata. Vina e a noastra, nu stim sa fim umani, suntem un popor de cacat si asa vom ramane.

NUnti...

E mai tarziu si m-am reintors sa-mi behai ofurile aici... E dimineata again, e Badea la tivi, e cafeaua, e tigara, e dorinta de a scrie... si e o nunta ce se apropie la care n-o sa particip. De ce? Pentru ca la noi nuntile sunt cu "trebuie"... TREBUIE sa dai atatia bani, TREBUIE sa faci asa, TREBUIE sa stai la povesti nemuritoare cu x, y si z. Iote ca eu zic ca nu trebuie nimic si pt asta nu ma duc... e ca la doctor, TREBUIE sa-i indesi in buzunar. NU TREBUIE! Nuntile sunt cu dute-vino... Tre sa te indesi in niste rochii stramte, sa nu te aranjezi prea mult pt a nu eclipsa mireasa, sa mananci putin chiar daca iti curg balele pe piept, asta ca sa nu se creada despre tine ca esti un porc/scroafa, sa nu exagerezi cu alcoolu, sa dansezi pe muzica ce-ti face urechiile sa sangereze, etc.. Nuntile la romani sunt atat de mirifice incat i puke a bit in my mouth every single time... imi vine sa plang de fiecare data cand se fura mireasa si toata lumea devine isterica, cu toate ca era evident ca asta se va intampla, imi uit mereu numele cand incep manelele, muzica anilor '70, populara sau meneaito... e momentul in care imi trag un pahar langa mine si incep sa beau. Ma irita sa vina x si y pe care nu-i cunosc sa ma invite la dans, sau sa ma intrebe de sanatate. Nu suport nuntile, ma irita si ma fac sa plang si sa mor putin in mine de fiecare data cand vad invitatiile dantelate cu scris aurit.. bani risipiti degeaba. Singura nunta la care voi participa, va fi a mea si ma voi oprezenta in blugi si camasa, voi manca tot ce mi se va pune in fata si voi rade pe saturate. Invitatii vor fi doar cei mai buni prieteni si neamurile cu care ma am bine, n-am nevoie de n sute de oameni alaturi si va canta muzica ce noi o ascultam cu drag.

Se futu..

Cred ca blestemele m-au ajuns din urma, fapt pentru care am ramas fara computer. Norocu` meu e ca pot sa-mi vomit tampeniile de pe laptop, ceea ce-mi creeaza o stare de euforie, YAY! Din nou sunt treaza de dimineata cu ochii cat ai unei bufnite pe energizante, cu o crunta durere de burta si cu o tigara in bot, pregatita sa-mi incep ziua avand grija de doi catei bolnavi. Fiind o mare iubitoare de animale, prefer sa fac asta decat sa am grija de un om, aia nu merita :). As putea incepe sa oracai despre cat de trista sunt pentru ca prietenul meu Gheo, computerul, a decedat, lasand in urma multa durere, dar n-o voi face, am altele despre care sa cant, dar fiind prea de dimineata, ma voi abtine pana mai tarziu cand voi avea o logica... cam greu, dar incercam. Asa ca, pe mai tarziu cand voi reveni cu alte cretinatati.

Prosti, Prosti everywhere

Pentru ca-mi place sa fiu o scarba si o ipocrita, asa cum considera unii, o sa continui sa ironizez prostia pana cand imi va creste barba. Sunt de o nesimtire neasemuita, lucru ce ma face sa topai de incantare. Pe sistemul facerea de bine e futere de mama, am avut "norocu`" sa ajut o tampita jigarita rau, care cica lupta impotriva mea alaturi de o armata de minioni spalati pe creier ca si ea. Evident ca trebuia sa para ca nu e atat de imbaiat neuronu` ei, asa ca a invatat sa caute in DEX vreo 2-3 cuvinte cu mai multe litere, chestie ce o face sa para mai rasarita putin... cel putin din punctu` ei de vedere. Eu acu`, trebuie sa recunosc, sunt foarte speriata, scriu de sub paturica mea roz, in timp ce tremur, pentru ca fiara si-a scos ghearele la mine in ceva mesaje, lucru ce ma inspaimanta atat de tare incat rad si ma frec pe burta de multumire. Sunt o persoana tare diplomata, nu zbier, nu lovesc, pana cand ma enervez. Si da, acu` e punctu` ala in care piticu de pe creierasul meu simpatic ma instiga sa-mi iau bilet pana in orasu` in care don`soara isi traieste iluziile sa o intreb daca e bine, cum ii merge sau daca o pot ajuta cu ceva. Niciodata n-am inteles razboinicii astia de tastatura, in spatele unui monitor, tableta, telefon, sunt zei si fata in fata smiorcaie ca porcu` la taiat. As fi tare curioasa sa vad daca mi se poate spune si-n fata ceea ce mi s-a spus prin ceva mesaje, si daca e la fel de curajoasa matza si-n fata cainelui, nu doar de pe acoperis :).

O noapte plina de ce vreti voi sa aveti! :)

Un milion de intrebari fara un raspuns concret, un milion de oameni in jur ce nu-mi pot alunga sentimentul de singuratate, un milion de sentimente ce ma strang ca-ntr-o menghina, un milion de dorinte neindeplinite, un milion de planuri disparute, un milion de scuze nesincere... un milion de greseli neintentionate, un milion de cuvinte grele aruncate unui nevinovat, un milion de promisiuni incalcate... un milion de ganduri ce nu duc nicaieri, un milion de prieteni falsi, un milion de zambete ce ascund durere, un milion de lacrimi varsate fara rost, un milion de strigate dupa ajutor... un milion de nopti pierdute fara motiv, un milion de foi scrise si sterse, un milion de cuvinte neauzite, un milion de ocazii pierdute, un milion de clipe risipite, un milion se flori daruite in van...

Port un singur sentiment in suflet pentru o singura persoana ce mi-a raspuns concret unei singure intrebari... Am o singura dorinta, sa-mi duc la capat un singur plan. O singura scuza sincera pentru o singura greseala comisa, un singur cuvant bun spus unui om ce nu mi-a gresit cu nimic. Un singur strigat dupa ajutor auzit de un singur prieten adevarat, o singura lacrima varsata de fericire. O singura promisiune tinuta... . O singura noapte pierduta cu folos scriind pe o singura foaie, un singur gand ce a reusit sa-mi aduca un singur zambet sincer pe buze. Un singur cuvant auzit intr-o singura clipa frumoasa, si o singura ocazie de care am profitat cu folos.. O singura floare primita din suflet... Lucrurile minunate vin cate una, e momentul sa invat sa le savurez, sa le pretuiesc mai mult..

Prost sa fii, noroc ca esti

M-am trezit cu sarcasmul curgandu-mi rin vene. Dupa ce o noapte intreaga am stat si am cugetat la prostia mea, am avut marea revelatie cum ca... ba... dar chiar nu ma duce capu nici pana la colt. Am incercat in fel si chip sa fac diverse pentru diversi si am ajuns la concluzia ca nu se merita sa-ti "ajuti aproapele". Printe ipocriti si cretini tre` sa-ti faci loc cu matura si farasul si sa ai un cos de gunoi usor accesibil pentru a-i depozita. Da, din nou ma refer la don`soara X care, acum mai mult ca niciodata, mi se pare una dintre cele mai mari cetatene turmentate care a avut onoarea sa paseasca pe pamant. Sunt o persoana pacifista mai nou, dar fuck this shit, paharul se cam umple si astept momentul in care voi fi calcata pe codita mea cea fluffy ca sa ma transform intr-un demon rasarit din cele mai adanci puturi ale iadului. Dar sa nu uitam ca sunt o persoana calma si pacifista. Mesajele de dragoste trimise via blog catre persoana care i-a fost aproape si pe care a abandonat-o ma impresioneaza atat de mult incat imi vine sa-mi mai torn o cafea si sa ma amuz in continuare de suferinta acuta prin care trece. Sunt multumita sa vad ca sufera, creste inimioara-n mine (poate devin o persoana inimoasa), ma amuza si-mi creeaza o placere greu de descris in cuvinte. Daca ar fi sa-mi expun sentimentul ce ma imbratiseaza atunci cand imi fac lectura de dimineata, ar fi ceva gen HAHAHAHAHAHAHA BWAHAHAHAHAHAHA, cu lacrimile ironiei invandandu-mi ochisorii mei caprui. Draci goi unele persoane, se ascund in spatele unui chip inocent cu ochi albastrii si par blond (asemenea sarmanilor neuroni ce au supravietuit in capsorul ala gol). Acu` ajungem la minunata concluzie cum ca.. prost sa fii, noroc ca esti :).

Hai, pana maine, sa traiti bine, fratilor :)

Take a peak :)

I wonder what love really is. So i got to this age and maybe have no clue, or maybe everyone feels love in a different way, or maybe.. i don`t have the slightest idea. For me it`s a combination of everything, butterflies, hate, sympathy, forgiveness, trust and so on. You might not know me, who I am.. You try to understand just by what you read here. I`m a complicated little bitch, I can make someone`s world pink or hell, depends on their attitude and how they treat me. My mood is changing constantly, I`m not the most equilibrated person, I can love you now and the next you know I`m trying to kill you with an ice cream spoon... I adore to argue, I`m always right.. even when I`m not. I can`t admit the fact that I make mistakes, I can talk all day long about different shit that no one`s interested in, I hate being surrounded by other bitches, and i have a fucked up way of seeing things. I wouldn`t allow females to have other female friends, these creatures devour each other and deny it. I love only one man at a time, even though I fall in love once every 5 sec. I love my friends, I love to be surrounded by people who don`t judge me or my way of being. I`ve always thought I was born to be a princess and someone should really fix this shit. I write about feelings, I`ve tried in so many ways to help someone who doesn`t deserve my help nor my advice. I`m an only child who fought her way up, defeating and crushing everything that stood in my way. You`re either with me or in my way. I`m a gamer, I`m a hard to handle person, I get pissed at pretty much everything. I`m a free spirit, or that`s what I want to think of myself, I get bored if I stay too much in one place. I`m a nightmare of a girlfriend and a sweet bunny as a friend.. until you get on my tail, then I bite. So, dear reader, you got a glimpse inside my world, now all that`s left is for you to be the judge of what`s good and what`s bad about me.

In ochii tai am regasit nebunia mea, pasiunea, naivitatea si dorinta, fericirea. Ai devenit personajul principal in fiecare vis de-al meu. Am simtit caldura in fiecare atingere, in fiecare imbratisare. Vocea ta e melodia mea preferata, cu fiecare sarut m-am simtit mai eliberata, mai departe de tot ceea ce m-a ranit vreodata. Demonii nostri au devenit cei mai buni prieteni de joaca, noi.. ramanem pentru moment cu o dorinta

Se spune ca atunci cand iti este dat sa cunosti pe cineva, mai devreme sau mai tarziu se va intampla. Sunt diverse si multiple motive pentru care ajungi sa cunosti anumite persoane... unele raman in viata ta, altele nu.. altele te marcheaza, altele nu. Oare simti cand cineva iti este predestinat sau nu? In anii ce-au trecut am avut atat norocul, cat si ghinionul, sa cunosc diverse persoane, dintre care putine au ramas pana in ziua de azi. Cei pe care am decis sa-i pastrez aproape sunt oameni ce-au dovedit ca indiferent de cat de grea ar fi o situatie, imi sunt aproape... ceilalti in schimb au fost cei ce au dezertat la greu, oameni lasi, oameni slabi, oameni ce au dat dovada de falsitate, aruncand apoi vina pe mine pentru neputinta lor... asta ma duce cu gandul la cineva cunoscut si strain in acelasi timp. O persoana care a alergat dupa cai verzi, dupa iluzii, dupa dorinta de a fi mai bine. Regretele sunt in van acum si vina e arunca pe cel ce-a fost victima in toata povestea. Cuvintele ar fi de prisos acum, regretele la fel... si de scuze, cred ca e plin podul. Privirile pline de durere atintite spre el, si pline de ranchiuna aruncate spre mine m-au facut sa realizez ca gresesc atunci cand incerc sa fac sa fie o situatie mai comfortabila pentru cineva care in continuare nu poate, nu vrea si nu stie sa aprecieze ceea ce i se ofera. In incercarea mea de a face sa fie bine pentru toti, am primit din nou o palma grea si dureroasa din partea unei persoane ce nu stie sa piarda cu demnitate. Multi sustinem ca suntem destepti, credem ca suntem mai presus daca folosim cuvinte elevate, ca stim mai multe daca vorbim mai ca un "om mare", dar ceea ce te face cu adevarat OM, e sa stii sa fi diplomat, sa fi demn si cu capul sus chiar si cand ai pierdut. Eu nu sunt vinovata cu nimic pentru deciziile luate atat de tine, cat si de el, e o pura intamplare ca am ajuns sa fiu in episodul asta, si sincera sa fiu, ma incanta. Am incercat sa fiu buna, cu toate ca parca piticul din creier imi soptea ca sunt o cretina daca fac asta, si in schimb ce primesc? Priviri cu sageti, pumni in ficat si frunti incruntate. N-am nevoie de asa ceva. Resemneaza-te, capitolul in care ai fost personajul principal s-a incheiat acum ceva timp, cauta sa-ti fie bine, asta e motivul pentru care l-ai abandonat. Fi constienta ca ai pierdut tot te-ai zbatut sa construiesti si mergi mai departe.

Atat de departe..

si totusi atat de aproape. Inima o ia razna, mintea se pierde si niste furnicaturi imi curenteaza tot corpul. Oare ce-o insemna asta? O lacrima se scurge incet si se evapora inainte de a-mi ajunge pe obraz.. si totusi un zambet de copil si o sclipire in ochi ti-au atras atentia. Sa fie oare... nuuuu, n-are cum. Dar daca... si asa-mi termin toate propozitiile. Imi vine sa-mi fac acum bagajele, sa nu mai pierd nici o secunda, sa plec si sa apar cand nu se asteapta nimeni. Mi-as dori sa vad reactia si daca ceea ce a fost candva inca mai e acolo, cu toate ca moliile tind sa-mi confirme asta. Dar daca ma insel si e o iluzie, un miraj? Dar daca nu? Sunt, au fost si mereu vor fi, fara sa dispara, aceleasi intrebari, la care am deja raspunsuri, dar nu suficient de concludente probabil. Si totusi, ce-as avea de pierdut? Pai as avea.. sau nu.. nici nu stiu, nu-mi dau seama. Poate voi realiza atunci, sau poate nu. Tot ce stiu e ca mintea spune ceva in timp ce inima dicteaza altceva... si mereu inima a fost dictatoarea, e un fel de comunism. Si e atat de usor, de ce pare atat de greu? E simplu, iau bagajelu si plec, sau si fara... da, dar cand ma intorc? Sau ma mai intorc vreodata? Partea proasta si totodata geniala e ca ma cunosti atat de bine.. e un lucru oribil.. de placut. De cele mai multe ori imi vine sa te strang de gat, sa iti sterg numarul, sa nu mai aud de tine. Dar asta ar insemna sa renunt la partea masochista, si e perferata mea. E o senzatie bolnav de placuta, sunt disperata dupa ea. In rai, apoi in iad.. tii minte? De-ar stii si altii sa faca lucrurile asa ca tine, dar banuiesc ca asta te face special. Te urasc 90% din timp si restul de 10% il petrec gandindu-ma cat de minunat esti.. si minoritatea castiga din nou. Si stiu ca e la fel si la tine, mereu a fost si nu se va schimba asta. O sa stam in 10 ani la bere, cum am stat nu de mult, adunati toti sa vorbim, si banuiesc ca iar vom dezbate aceleasi cacaturi, iar ne vom injura si vom fi asa mereu. Urandu-ne din cauza sentimentelor prea puternice, prea placute..

If there ever comes a day...

If there ever comes a day,
When we can not be together,
Just remember me and smile
I'll be in your heart forever....

Remember all the times we laughed,
Forget all the times we fought..
Remember all the good, not bad
And never forget the dreams we had.

If there ever comes a day,
When we can not be together,
I'll remember you and smile
And keep you in my heart forever..

Pentru tine, pentru totdeauna

Ce-ai avut n-ai stiut sa apreciezi decat atunci cand ai pierdut.. cand ai vazut ca i-a revenit zambetul pe buze, te-ai decis sa mai incerci. L-ai vazut ca pe un plan B la care sa te intorci cand planul A esueaza. N-ai stiut sa apreciezi fiecare zambet ce ti l-a oferit, fiecare clipa frumoasa. Ai plecat, l-ai abandonat si cand ti-a fost tie greu, te-ai reintors, dar nu te-ai gandit ca poate lui i-a fost si mai greu cand i-ai intors spatele. Sustii ca il iubesti, ca n-ai incetat niciodata sa-l iubesti, ca ai merge cu el pana la capatul panatului si ca nu reprezinti nimic fara prezenta lui. Dar de ce nu ai gandit-o asa inainte de a actiona? Suntem femei, e general valabil ca dam cu bata in balta de n ori pana sa realizam ca nu e bine. Toate am fost in punctul in care simteam un pumnal in inima cand ne gandeam ca am pierdut si am incercat prin diverse moduri sa recastigam ce am pierdut. Suntem constiente ca ar trebui sa ne resemnam, sa ne obisnuim cu idea ca am pierdut din cauza prostiei noastre.. si totusi, decidem de multe ori sa incercam, sa ne ranim, sa suferim, ca intr-un final sa zicem "fuck it" si sa ajungem sa zambim din nou. Suntem femei, suntem programate sa gresim si sa credem ca totul se rezolva cu o lacrima, un zambet copilaresc sau un simplu "imi pare rau". Ceea ce ti-a daruit tie, nu va mai primi alta, oricat de mult ar incerca. Nu va mai privi pe alta cum te privea pe tine, nu-i va zambi alteia cum iti zambea tie si nu va mai suferi pentru alta cum a suferit pentru si alaturi de tine. E important sa invatam sa pretuim ce avem pana nu e prea tarziu...

Tu..

Tu ai fost marea mea dorinta, marea si dureroasa mea placere... o placere ce mi-a adus numai dezamagire, numai durere si suferinta. Te-am asteptat ca pe o ploaie in desert, am sperat pana in ultima clipa, mi-am dorit, inima tipa dupa dupa tine, dupa atingerea ta, dupa buzele tale. La pieptul tau as fi putut sa mor, in preajma ta inima mi-o lua razna si mintea se golea. Zambetul tau si tonul vocii tale erau drogurile mele.. am luat o supradoza si cand am fost privata de ele, am intrat in sevraj... spuneai ca in spatele mastii de magar nesimtit exista sentimente, de ce eu nu le-am vazut, de ce le-ai tinut ascunse de mine? Mereu aceleasi scuze din partea amandurora, mereu aceleasi cacaturi, aceleasi greseli care se concluzionau in lacrimi! Ai fost drogul meu, ai fost dorinta mea. M-ai ascultat cand n-a facut-o nimeni si m-ai ridicat cand am cazut.. ai fost somniferul meu si zambetul meu dimineata. Ai fost tot ce mi-am dorit, tot ce-am visat.. dar erai atat de departe, atat de intangibil... ai fost..

Un necunoscut...

Ai iubit vreodata pe cineva fara sa-l cunosti, fara sa-l fi atins sau vazuut vreodata fata in fata? Sentimentul de iubire virtuala, euforia apelului pe skype si inima batand sa iasa din piept la auzul vocii lui... eram atat de indragostita, atat de fericita cand ii auzeam vocea afona fredonand versurile unei melodii de care m-am atasat atat de mult. L-am cunoscut intr-un joc.. intr-o lume virtuala unde a si ramas o perioada de timp. Si apoi l-am vazut, asteptandu-ma sprijinit de un perete in gara. Inima mi-o luase razna si genunchii se inmuiasera, zgomotele erau in ecou si privirea atintita la el. N-am stiut cum sa fac, ce sa fac.. si l-am sarutat. Un necunoscut, un caracter intr-un joc jucat de milioane de oameni. Dar el era ACELA, cel ce l-am cunoscut intr-un desert printre ruine. M-am indragostit si am plans, am ascultat tot ceea ce-mi spunea, cu el am ras, el m-a vazut plangand, el m-a ascultat cand aveam nevoie de cineva cu care sa vorbesc noaptea. Si tot el m-a dezamagit, mi-a frant inima, dar m-a facut mai puternica. Amintirea sarutului e inca atat de vie in capsorul meu, vocea lui inca imi suna in timpane.. si ramane totusi confuzia.. Mereu va ramane necunoscutul ce l-am sarutat in gara, intr-o friguroasa noapte de 27 decembrie...

M-am trezit cu o crunta durere in piept si lacrimi in ochi. Un vis mi-a reamintit ca am pierdut ce am avut mai sfant pe lume, inainte sa-i vad macar ochii. Doare a dracu de tare cand esti prost, dar doare si mai tare cand optiunile tale sunt limitate si presiunea mare.. si tre sa iei o decizie atunci, pe loc, fara s-o gandesti. Timpul a trecut, ranile credeam ca s-au inchis, dar sunt acolo, sangerand la fel de tare ca atunci... Oare voi fi vreodata iertata pentru ceea ce am facut? Oare te voi revedea? Am pierdut cel mai de pret cadou pe care si l-ar putea dori cineva.. si doare .. rau

Ursuletii tre` aparati!

Intr-o alta ordine de idei si putin diferit, am dat peste o chestie foarte tare pe facebook. Sincera sa fiu ma amuza si ma dezgusta in acelasi timp cacatu` asta, n-am cum sa-l numesc altfel. Deci dobitocu` de care e vorba se intituleaza George Richmond Elliott si e de pe undeva din Scotia. Nimic ciudat pana aici... omu` are in cap un gol imens pe care l-a umplut cu imaginea ursuletilor nostri bruni care in romanica asta frumoasa, se mai gasesc si-n libertate, putini, da`sunt. Na buuuun... omu` ne vrea ursuletii atarnati de-un cui pe peretele lui banuiesc, asa ca in octombrie organizeaza un mic eveniment de vanatoare. Prostu` nu e prost destul daca nu e si fudul, cum zice vorba mioritica, si domnu`asta ofera "doar" 4500 euro pentru cap de animal ucis. Pai ma, domnu` asta, tampitule, impusc-o pe ma-ta sa nu mai faca asa un prost ca tine mai bine. Si culmea e ca aparent nimeni nu face nimic. Daca e pe bune faza, ma duc si-mi fac permisu` de vanatoare si eu, sa trag dupa bou` cu doua picioare ce se pregateste sa vina. Da` frate, cum se poate ma asa ceva, intr-o tara civilizata, care sustinem ca este, sa nu faca nici dracu nimic, sa stam cu dejtele infipte pan` la cot in nas si sa fluieram ca si cum nimic nu se intampla. Dupa cate am reusit sa ma informez, Romania prin excelenta, are cea mai mare populatie de ursuleti d-astia, in 2010 aveam vreo 40% din populatia totala pe teritoriul U.E, adica 6000 de exemplare. In 2012 pornira oamenii la vanatoare sa mai omoare vreo 2000 ca deh, n-au ce manca si ce sa si faci, ii impusti. De ce nu fac astia la fel si cu mulatrii nostri ce ne papa reputatia pe dincolo? Ca faci parnaie daca impusti un d-ala ce-ti da in cap si pentru o paine, in schimb ne cacam pe ceea ce ne reprezinta. Se stie, se cunoaste si recunoaste ca ursulica asta e prezent in folcloru` nostru iubit de cand era buna catel si intr-un fel sau altul a devenit simbolic pentru tarisoara asta de cacat. Si totusi... degeaba? Tarisoara, tarisoara, trezeste-te mamica la realitate si baga-le un pumn in ceafa si mai-marilor nostri ce stau si fac misto de tine, sa se trezeasca dracu si ei sa actioneze ca asa.. ne indreptam cu pasi repezi catre cretinismul suprem! Ca incheiere, descrierea evenimentului organizat de cacatu` asta cu pene despre care tot aberez.

"Hunting Offer For Brown Bear In Romania. Only 4500 Euro For A 550 CIC Points Brown Bear In October 2013. Guaranteed. The price includes: full board accommodation in a quality lodgement, transportation from/to the airport, insurance and hunting permits. No Trophy Fee.One In A Life Time Opportunity. Please Contact By Email At: contact@huntingandsportingltd.com"

Melodia zilei

Sun putin melodii care sa-mi umezeasca ochii si sa-mi topeasca inima. Aceasta e una dintre cele putine, e o melodie care dintr-un anume motiv imi este foarte draga si aduce inapoi atatea amintiri...

Enjoy!

Din obisnuinta..

Aceeasi stare ca-n fiecare dimineata, aceeasi pasi pe care-i fac pana la cafetiera si inapoi. Aceeasi bricheta cu care-mi aprind aceleasi tigari, acelasi energizant in fiecare zi. M-am obisnuit sa fac acelasi lucru zilnic. Ma trezesc, imi iau cafeaua, tigarile si energizantul.. ma pun in acelasi scaun la acelasi pc, pornind aceleasi site-uri pe care le-am lasat sa doarma seara. Ma uit in aceeasi oglinda, folosesc aceeasi pasta si aceeasi periuta de dinti pe care le-am folosit si ieri. Ma sterg cu acelasi prosop si folosesc aceleasi produse pentru ten ca ieri. Totul e la fel.. plec de acasa intr-un final cu acelasi om cu care am plecat si ieri si cu care m-am intors aseara acasa, cu aceeasi masina, urmand linia aceluiasi drum. In joc fac acelasi lucru cu aceleasi caractere over and over again, de 4 ani de zile fara incetare. Ca oameni, facem aceleasi lucruri zilnic, avem acelasi ritual de dimineata, dar diferit totusi, avem aceeasi prieteni de ieri, de alaltaieri si de acum 1 an, 2 sau 3. Bem acelasi lucru, poate uneori suntem rebeli si simtim nevoia sa mai schimbam ceva, dar in scurt timp revenim la gusturile noastre ce le avem de atata timp. Ne imbracam cu aceleasi haine cu care ne-am mai imbracat, mancam acelasi lucru ce l-am mai mancat si saptamana trecuta, vorbim aceleasi lucruri dar cu oameni diferiti. Credem ca suntem diferiti unul de celalalt, dar ne asemanam. Facem acelasi lucru intr-un mod diferit in fiecare zi, de la persoana la persoana. Spunem ca ne-am schimbat, dar suntem la fel cum eram ieri si acum 1 an, doar ne maturizam. Schimbarile nu exista, de cand devenim constienti de ceea ce facem si gasim ceva ce ne place, o sa repetam mereu. Poate ne saturam de lucrul ala, poate vrem sa-l schimbam.. dar daca pana acum l-am facut, de ce sa ne oprim? Suntem la fel si totusi.. parca atat de diferiti..

Uneori imi lipsesti, alteori te urasc. Dar oare imi lipsesti tu, sau doar amintirile frumoase, ceea ce am simtit cand imi era bine? Inca nu m-am lamurit si prefer sa nu ma lamuresc vreodata. E mai bine sa nu stiu, asa macar nu voi mai acorda atata importanta. Eram fericita, sau cel putin asta am crezut, am incercat sa nu te iubesc pentru ca stiam ca o sa fiu dezamagita, am simtit asta din clipa in care am primit primul sarut si m-am convins cand ai spus prima data ca ai nevoie de putin timp singur, departe de mine... si ai plecat. De ce atunci cand am plecat si eu ai venit dupa mine, ai incercat sa ma aduci inapoi, sa ma imbratisezi? De ce am avut atatea planuri, de ce te-am numit alesul meu cand inima imi dicta altceva? Oare chiar atat de speriata sunt de singuratate incat m-am agatat de firul subtire de speranta? N-am avut niciodata siguranta langa tine, dealtfel, nici nu cred ca ti-am oferit.. si totusi am cerut ceva ce nu am dat la schimb. Dar m-ai iubit, m-ai iubit atat de mult incat ai fi fost instare de orice pentru a ma recastiga cand ai renuntat la mine. Da, ai renuntat, mi-ai promis ca n-o vei face... si o luai ca pe o gluma, spuneai ca suntem despartiti si totusi imparteam acelasi pat in fiecare noapte, aceleasi ganduri. Ai realizat ca nu ai procedat bine, mi-am dat seama de asta cand ti-am vazut prima lacrima cazandu-ti pe obraz. Stii ceva? M-am bucurat, m-am bucurat ca suferi, ca plangi, ca ai ajuns in situatia in care am fost eu. Dar tu plangeai din iubire, o iubire la care ai renuntat, eu plangeam din teama de necunoscut. Asta era motivul pentru care n-am vrut sa te pierd, imi era teama ca poate va fi mai rau, nu m-am gandit ca poate va fi mai bine. Ai renuntat la mine, la noi, eu am trecut peste, te-am lasat in trecut unde iti este locul si am continuat sa-mi traiesc viata, viata ce ar fi trebuit sa o impartim la doi. Mereu imi reprosai ca stagnez sau ca involuez, ca merg inainte cu privirea inapoi, si acum.. acum uita-te la noi, la diferenta dintre noi. Eu am trecut mai departe, sunt fericita si iubesc, iubesc cu riscul de a ramane din nou dezamagita, dar macar iti urmez sfatul, renunt la "scutul" ce m-a aparat atata timp... si tu.. tu ai ramas acolo, in trecut, unde inca suntem noi, mereu intrebandu-te de ce.. de ce ai ales asta, de ce m-ai pierdut.. si tot eu sunt persoana rea, tot asupra mea aruncati pietre, tu si restul carora le-ai povestit varianta ta. Dar sti ceva? Imi creste inima cand vad ca ma urati, cand vad cat de mult incercati sa fiti indiferenti. O sa fiu o scorpie in continuare, asa cum m-ati numit de nenumarate ori, scorpia ce nu te va accepta niciodata inapoi in viata ei, scorpia ce este fericita si care are mereu pe cineva langa ea. Nu mai sunt singura asa cum credeai, am oameni in jur, oameni ce-i apreciez si la care tin, oameni ce-mi fac fiecare zi frumoasa. Ai reusit sa faci totusi ceva bine, mi-ai fost alaturi la greu, o data in viata ta.. si ai facut-o pentru a-mi demonstra ca esti mai bun ca mine. Nu ma consider o persoana buna, dar tu esti mai rau ca mine. Candva vei realiza, sau ai realizat deja.. poate voi ajunge sa plang si eu ca tine, sa sufar si sa-mi lipsesti asa cum iti lipsesc eu tie. Dar atunci voi rade, imi voi sterge lacrimile si voi rade...

Sunt puternica si poate din orgoliu nu arat cand ma doare. Nu sunt genul care sa ravneasca dupa atentia unui barbat, care sa cerseasca iubire si de obicei ma arat indiferenta.. dar uneori cedez si am nevoie de protectie, de afectiune si de siguranta.. siguranta ce o gasesc in bratele tale cu toate ca nu recunosc.. nu te las sa vezi cat apreciez iubirea ta, dovada ta de devotament si tot ceea ce faci pentru mine. As putea sa-ti spun asta mereu si totusi n-o fac, nu pot sa scap decat un multumesc si cand ma intrebi pentru ce iti, dau un raspuns sec.. pentru TOT. Dar tu ai idee ce inseamna acel TOT? Iti multumesc ca-mi accepti tampeniile, ca-mi esti alaturi si atunci cand parca sunt posedata de cel mai groaznic demon, ca si atunci cand tip si ma rastesc sau ma supar ma ajuti sa ma calmez. Ca ne bem cafeaua impreuna si ca mancam cate un "ceai" picant cand iei cate o pauza. Ca in fiecare seara ma saruti si-mi urezi noapte buna si ca daca imi e frig ma incalzesti... Multumesc ca te duci la magazin pentru mine, pentru faptul ca ai umblat de ti-a venit raul sa gasesti energizantul meu preferat, ca te uiti pe Disney cu mine si nu obiectezi.... imi accepti cainele si-mi faci pe plac s-o lasi uneori sa doarma cu noi, ca o scoti afara dimineata si ca planurile ce le aveam de viitor individual au devenit comune...ca-mi explici de masini atunci cand nu inteleg, ca putem sa radem impreuna si ca atunci cand mergem undeva si incep sa cant nu dai muzica mai tare sa ma acopere :)). Multumesc ca te plimbi cu mine te miri pe unde, ca imi esti PRIETEN si ma asculti chiar daca ma apuca sa vorbesc despre paranormal, ca stam seara intr-un varf de deal si ne uitam la stele sau la fulgere. Multumesc ca ma lasi sa fiu eu, ca esti sincer, ca atunci cand ma uit in ochii tai ma vad frumoasa. Multumesc ca ma iubesti si nu ma lasi sa uit asta nici o clipa. Iti multumesc ca m-ai primit in viata si-n familia ta.. Astea combinate si multe altele formeaza acel TOT pe care nu-l intelegi mereu... cel mai important am lasat pentru sfarsit, multumesc ca existi si ca-mi dai mereu motive sa te iubesc, cu toate ca nu e mereu reciproc si pentru asta-mi cer scuze. Sunt inca un copil, gresesc si invat din greseli.. si esti aici, langa mine, invatandu-ma si ajutandu-ma sa devin o fiinta mai buna.. pentru tine, pentru mine, pentru NOI!

Victorie!

Au trecut deja 6 saptamani de cand am ales calea inconstientei, ajungand sub bisturiu intr-o disperata incercare de a evita orice complicatie la sold mai incolo.. vorba aia, mai bine sa previi decat sa tratezi. Cu sprijinul familiei si al prietenilor, azi am reusit sa pasesc si chiar sa merg o distanta bunicica pe piciorusele mele. Senzatia e de nedescris, simt o bucurie interioara grozava, mai ales dupa ce vestile de ieri primite de la doctor nu m-au bucurat deloc.. mai ramane sa incepem recuperarea si incet incet sa ajung sa pot merge din nou normal.. dar pana atunci mai e putin.

Suferinta are un gust dulce

Suntem condamnati sa ne nastem si sa simtim, face parte din a fi o fiinta vie. Odata cu sentimentele totusi, apare si durerea, dezamagirea, suferinta. Cine zice ca e usor sa iubesti inseamna ca n-a iubit niciodata, ca n-a trait cel mai pur si incontrolabil sentiment.. Orbesti, faci lucruri nebunesti, gresesti, plangi sau razi, regreti sau nu... toate fac parte din iubire. Sunt o persoana rea, am spus-o in repetate randuri, o persoana careia nu-i pasa de foarte multa lume, de straini. Si uite ca s-a intamplat incredibilul.. imi pasa, simt suferinta unei straine, stiu chinurile prin care trece, ii simt durerea. Candva am fost si eu acolo, am ajuns la capatul puterilor din iubire, am plans si am cazut.. m-am ridicat si am cazut iar, am ranit si am fost ranita. Poate de acolo mi se trage indiferenta asta. Sunt surprinsa ca tocmai acum se intampla, resimt durerea simtita atunci, greul tau parca imi apasa totodata si mie umerii, lacrimile tale au devenit si ale mele. E cumplit, e greu, doare cum putini stiu.. si totusi in toata ceata asta de lacrimi, rasare un zambet, un zambet in amintirea clipelor frumoase, un zambet indurerat pentru ca intr-o secunda totul s-a spulberat. Se intampla sa ranim si sa-i dezamagim pe cei care sunt cel mai aproape, cei care niciodata nu ne-ar face asta, pe cei alaturi de care am vrea sa ne petreecem restul zilelor... Ajungem intr-un punct in care lacrimile pline de regret inceteaza sa ne mai ude fata, parca nu mai sunt, ochii ajung sa fie ca un izvor secat si privirea devine tulbure. Se lasa o liniste de mormant in jurul nostru si singurul zgomot e cel al inimii care parca ne iese din piept.. si cu fiecare bataie a ei, durerea devine mai profunda. Ajungem in punctul in care ne intrebam daca mai e ceva pentru noi, daca merita sa mai continuam sau acolo e linia ce trebuie trasa. Am fost acolo, cunosc atat de bine situatia incat acum am ajuns s-o retraiesc. Am invatat un lucru, nimeni nu ne va ridica atunci cand cadem, noi suntem cei ce trebuie sa ne ridicam singuri, sa zambim, si sa asteptam urmatoarea lovitura.. Dar totusi, zambetul plin de inocenta, de iubire, de dor.. e dovada clara ca suferinta are un gust dulce.. candva, mai devreme sau mai tarziu, totul va fi asa cum trebuie, am invatat ca prima dragoste e incomparabila si.. nu se uita!

Sa iubesti, sa lupti..

De ce mereu dupa ce facem o greseala ajungem sa regretam? De ce nu putem sa continuam cu alegerea facuta si ne gandim mereu la cum ar fi fost daca am fi facut-o diferit. Iubim si totusi ranim, intrebarea e de ce? De ce trebuie sa suferim, sa ne facem singuri rau, sa adormim plangand si cu gandul la persoana pe care am ranit-o. Am ranit si am distrus iluzii si sperante, mi-au fost distruse in acelasi timp si ma faceam singura vinovata de tot. Dar am continuat sa lupt, am facut totul entru mine, pentru a-mi fi mie mai bine, pentru a avea un viitor mai bun din punctul meu de vedere. M-am lasat batuta doar in momentul in care m-am convins ca am pierdut razboiul. Singurul lucru pentru care se merita sa lupti pana la sfarsit este iubirea. Pentru ca iubind suntem fericiti, impacati, impliniti. Am dat cu piciorul posibilitatii de a avea o familie, de a fi fericita pana la adanci batraneti. Am regretat si inca regret asta. Dar nu regret faptul ca l-am pierdut pe el, ci ca am dat cu piciorul oportunitatii. N-am luptat pentru ca n-am iubit, n-am iubit pentru n-am vrut sa fiu ranita. Detest sa ma doara.. Daca iubesti cu adevarat... lupta pentru ceea ce iubesti, pentru ceea ce-ti lipseste, da tot ce e mai bun in tine.. lupta pana cand ultima picatura de sudoare iti paraseste fruntea si ultima lacrima iti umezeste ochii..

Dulcea furtuna

Zambesc pentru ca in fiecare dimineata ma trezesc cu chipul lui, pentru ca e matur si ma lasa sa fiu un copil langa el, pentru ca atunci cand gresesc ma iarta. Sunt fericita pentru ca impreuna vedem locuri, cunoastem oameni, ne facem amintiri, pentru ca langa el am siguranta, pentru ca ne certam mereu din orice si uitam repede de suparare, pentru ca fiecare zi e speciala... pentru ca-mi intelege nevoile, viciile, pentru ca-mi implineste dorintele. Rad pentru ca e amuzant, pentru ca e o persoana vesela, pentru ca-i face pe toti din jur sa se simta bine. Nu credeam ca o sa reusesc sa fiu linistita avand pe cineva in permanenta langa mine, m-am obisnuit sa fiu singura si a ajuns sa-mi placa, asta pana a intrat el in viata mea. In doi totul e atat de minunat, momentele frumoase, hohotele de ras, privirile patrunzatoare, certurile fara motiv si glumele noastre.. totul creeaza o dulce furtuna...

Unde ne grabim?

Alergam mereu, dupa autobuz, dupa taxi, dupa iluzii, dupa iubire, dupa fericire... mereu mergem undeva.. dar ajungem unde ne propunem? Suntem intr-o continua miscare, ne deplasam din punctul A in punctul B, dar punctul B e ceea ce ne dorim? Sa fie punctul asta B locul minunat din imaginatia noastra? Unde ne grabim, unde fugim, unde ne miscam? De ce nu ajungem niciodata unde ne dorim? Suntem constienti ca punctul B nu e ceea ce ne dorim cu adevarat, si totusi ne indreptam grabiti spre el... ne grabim pentru un sarut, pentru o imbratisare, pentru a salva 5 minute, 10 sau o ora.. dar chiar conteaza? Ne grabim.. si la final destinatia e aceeasi.. pentru toti..

P.S Te iubesc

Timpul nu asteapta dupa nimeni, isi continua drumu si ramane la latitudinea mea daca tin pasul cu el sau raman in urma. De cele mai multe ori raman prinsa intr-un anume episod al vietii si cand realizez ca stagnez o iau la fuga pentru a ajunge timpul din urma... la jumatatea drumului obosesc.. decid sa ma intorc. Impulsivitatea si incapatanarea ma definesc, dar nu ma opresc aici, adaug si un strop de orgoliu si creez un cocktail mortal pentru orice iluzie, orice vis. Spulber tot si nu-mi asum responsabilitatea, imi e greu, aproape imposibil sa recunosc ca am gresit. Port un continuu razboi cu MINE, eu cea matura se lupta cu copilul din mine. Ma enervez mereu cand ii supar pe cei din jur, nu fac nimic pentru a indrepta situatia, ba din contra, o inrautatesc. Si asta se intampla de cand ma stiu, de cand am putut enerva prima data pe cineva. Eu am dreptul sa ranesc, cei ce ma ranesc pe mine sunt niste nesimtiti si n-au ce sa caute in viata pe pamantul asta.. dar oare e un mod sanatos de a gandi? Stau si cuget de multe ori si imi propun sa nu mai fac asa, sa schimb modul asta haotic de a reactiona.. si intr-adevar, n-o mai fac.. pana data viitoare. Si ranesc, si distrug sperante, si jignesc.. si apoi regret. Dar la ce bun sa regreti si sa repeti acelasi lucru la nesfarsit? Unui om degeaba ii spui ca regreti si-ti cer scuze dupa ce i-ai dat in cap, e buna facuta fapta, nu se poate remedia. Si uite asa din impulsivitate, din orgliu, din incapatanare am ajuns aici.. si nu sunt deloc multumita sau fericita cu alegerile facute... dar nu pot sa dau timpul inapoi sa le indrept. Si acum ma gandesc, oare cui ii zambesti tu acum? Cui ii urezi buna dimineata? Ganduri, suspine, lacrimi.. sunt condamnata sa traiesc cu ele, au devenit crucea mea.. Demonii nostrii s-au uitat, s-au distantat, si-au gasit alti parteneri de joaca...

Ce-ai fi facut altfel?

Daca acum ai putea da timpul inapoi pentru a actiona altfel intr-o situatie, ai face-o? E o intrebare care ma bantuie de ceva timp si totodata niste ganduri ce nu-mi mai dau pace. Sunt impulsiva, poate putin cam prea peste limite si actionez fara sa gandesc... As schimba multe lucruri, as lua alte decizii daca mi s-ar mai oferi o data sansa. Dar e imposibil.. Tu ce ai fi facut diferit?

What if...

Alergam mereu, majoritatea suntem atat de grabiti incat renuntam la ceea ce iubim. Renuntam pentru ca e prea rau in mintea noastra, ne dorim ceva mai bun... dar daca iubim cu adevarat, de ce nu incercam sa facem sa fie bine? De ce trebuie sa renuntam si mai apoi sa suferim? Incerc mereu sa uit lucrurile si persoanele la care am renuntat.. dar cum fac asta cand fiecare lacrima e ca un pumnal ce redeschide o rana veche? Sunt o persoana impulsiva, nebuna declarata, dau cu bata-n balta si doar mai apoi realizez ca nu e bine pentru ca m-am udat. Si repet si a doua oara, si a treia si asa mai departe, mereu acelasi rezultat. Parca nu ma invat minte. Sustin ca iubesc, apoi uit.. apoi ma reindragostesc si apoi iar uit, fie ca e vorba de o pereche de pantofi, de o rochie sau de un barbat. Uneori stau si ma gandesc, sunt confuza, incerc sa gasesc o explicatie pentru comportamentul meu bizar, pentru modul meu de viata haotic... si nimic, mereu nimic... Renunt, ranesc, sunt orgolioasa si nu-mi recunosc greselile in fata altora, zambesc mult si rad cu pofta, dar oare sunt adevarate trairile acelea? Ajung la concluzia ca nu, ca dupa atatia ani pe scena vietii am devenit un actor priceput, mi-am facut temele si-mi joc rolul ca o mare profesionista. Dar cand publicul paraseste sala si raman singura, imi dau masca personajului jos si ramane adevarata persoana... Si parca-mi intepeneste fata cand incerc sa zambesc, ma retrag inapoi in carapacea mea si raman acolo pana la urmatoarea piesa. E monoton, e de-a dreptul frustrant sa fi nevoit sa joci mereu rolul persoanei vesele cand inima-ti plange, cand in suflet e furtuna si stiind ca puteai sa faci totul intr-un alt mod, fara sa ranesti persoana ce te-a iubit, creierul nutreste eterna intrebare.. "what if....?"

Totul in doi

Suntem obisnuiti sa functionam pe cont propriu, dar meniti sa functionam in doi, asa ajungem sa fim ca o masina bine unsa. Dar daca unul da mai mult decat celalalt, daca unul se zbate, munceste mai mult decat celalalt, mai e la fel de buna "masinaria"? E o dilema de-a mea de cand am auzit prim data de "relatia perfecta" sau "iubirea suprema". Oare e la fel pt toata lumea iubirea asta? Exista o definitie generala a perfectiunii?
Intrebari sunt 1000 si fara raspuns, dar oare chiar e mai bine sa fie totul in doi? E mai usor sau celalalt ajunge la un moment dat sa ne incurce, sa ne ingreuneze existenta? Oare cat dureaza pana se instaleaza monotonia, si ce se poate face pentru ca monotonia asta sa nu fie atat de .. monotona? O viata in doi... uneori ma mai sperie gandul ca poate peste un an sau doi o sa ajung sa-mi impart restul existentei cu cineva. Cred ca ma tem de plictiseala ce ar putea urma, poate de faptul ca la orice pas cineva va fi acolo, sau ca la orice greseala mi se vor cere explicatii. Poate ca e minunat conceptul de "totul in doi", but to what end? Daca dupa ce imparti totul la doi ajungi sa realizezi ca ai facut o greseala, cum o intorci atunci? Cert e ca o sa ma bucur de prezent, voi trai clipa, si momentan totul e minunat... poate maine totul va disparea, dar acum.. e genial si senzatia ma imbata, n-as vrea sa dispara niciodata. E tarziu si iar ma iau tot felul de fiori, iar ma trec tot felul de ganduri si ee momentul sa-mi iau raza de soare in brate, sa-l sarut si sa adorm pana ce zambetul lui ma va trezi. Noapte buna!

Ganduri...

Exista oameni care nu inceteaza sa ma surprinda, oameni pe care-i iau in deradere, si care mereu ma vor invata ceva nou. Azi am invatat ce inseamna bunatatea si regretul. Sa renunti la fericirea ta in favoarea celui pe care-l iubesti, sa ai puterea sa recunosti cand gresesti. Desi nu-mi place sa recunosc asta, nu stiu multe.. nu cunosc multe.. cu toate astea vorbesc multe si fara rost. Sunt imatura, incerc sa inteleg lucruri ce poate ma depasesc, incerc sa fac lucruri ce nu tin de mine, fara sa realizez ca mai am multe de asimilat pana sa fiu capabila sa fac jumatate din ceea ce-mi doresc. Ma tem de foarte multe lucruri, ma tem sa nu fiu ranita si atunci ranesc, e un sistem, un mecanism de aparare dezvoltat eronat. Am realizat cat de mult gresesc etichetand tot ce ma inconjoara, pt asta trebuie sa-i multumesc persoanei ce a reusit sa faca lumina in toata situatia care mie-mi facea ganduri negre si care m-a facut sa stagnez. Daca citesti asta, iti multumesc ca ai stat azi sa asculti ce am de spus si pt tot ceea ce mi-ai spus tu. O sa am grija sa-i fie totul bine, sa nu-i lipseasca fericirea. Sper ca intr-o zi sa iasa soarele pe strada ta si daca vei mai simti vreodata nevoia sa mai adaugi ceva la ceea ce ai spus azi, nu ezita, fa-o.

E primul post de genul asta de pe blog, sarcasmul nu-si are rostul aici, asa ca nici oficiala incheiere nu va exista.

spitalele de roumanie

Spitalele wanna be din Sibiu cel putin imi dau o stare generala de greata.. Idea e asa... Boon, in data de 06.06 te operam, vii pregatita. In data de 04.06 apar pregatita cu venele sparte, cu foaia in mana, cu sufletu`n gt, intru in cabinet, aud asa... Errrrmmm, eu in 06 sunt la bucale, te prgatesti in 7... Booooooooooon, vine data de 7, vin din nou la spital, ma internez, ma arunc intr-un pat, astept ora 12... Si se face 11 si incep ds transpir.. si se face 11 juma si deja tremur.. si se face 12 si ma gandesc ca din clipa`n clipa intra doctoreanu` pe usa cu cutaiu`n mana sa ma taie.. si se face 1, si 2, siiiiii 3... Si apare. E obosit, s a complicat operatia de dinainte, uhmmmmm... hai luni... WTF?! Luni o luam de la capat si am devenit razboinica.. asta pana m a chemat la operatie, acolo am inceput sa tremur ca un cacat gandindu ma ca ma taie, baga "hiare" in mine si alte cele... no buuuuun... M au facut un terminator mai lite asa, ma panseaza cu cearceafe, se uita astea la mine ca deh, mai toarna sange, mai baga o bucata de pansament peste, ma drenam incet dar sigur si astea turnau pansamente peste pansamente, si ma baga in salon. Na aci incepe distractiunea... Am dat o in hepatita. Flegma sau sperma sau orice alt lichid la care prefer sa nu ma gandesc pe perete, tencuiala cred ca e de pe vremea cand Ceasca se tara cu motu` prin namol, bine ca eram singura.. Asta pana acu`. A adus o baba care scoate diverse zgomote prin toate gaurile. Literalmente.. Tare mi e frica sa mai dorm ca mi pica dracu` tencuiala desprinsa de pe tavan direct in cap.. se vaita de tulai doamne ce greu ii ca i a scos o aschiie de os desprinsa ce o jena, deci o mica taietura si nu ma vaiet eu ca s juma robot acu`. Anyway,una peste lta de cand sunt aci am fost si cobai pt studentele de la medicina (proaste rau), m au facut astia sita (cum ma prindeau cum infigeau un ac in mine), am mai multa apa in vene decat sange (in ceea ce candva erau vene), sunt mai sedata ca ultimu drogat (ca daca anestezia n a prins macar sa bage sedative) s.a.m.d... ziua de maine cred ca va fi mai frumoasa ca ziua nuntii avand in vedere ca plec de aici si mi iau patu n brate sa i declar iubire. Totusi cu bune si cu rele, am revazut o pe tanti Sanda, colega de suferinta, mama si mitzu meu au fost mereu langa mine si tin sa le multumesc pt asta si prietenii mi au fost aproape sa mi puna un zambet pe buze cand situatia se imputea mai rau ca babele din salonu 7... Combinate, toate una peste gramada, zilele au trecut relativ repede ca deh, cand esti sedat dormi, te trezesti si adormi la loc.. Dar e prima si ultima data cand ma operez de plictiseala.. Mi am invatat lectia..

Scuzati greselile, nici acu` nu s complet treaza...

Pana voi putea sa merg din nou, sa traiti bine fratilor!

Buna dimineata

Viata lipsita de munca e ca painea calda. Dormi pana la cat vrei, iti sorbi cafeaua zambind cu persoana draga, te plimbi, te bucuri de vreme. Dar dupa o anumita perioada, mai luna sau mai scurta, ti se ia rau si simti nevoia sa faci ceva, orice... De 2 zile mi-am bagat picioru` in el job si acum stau degeaba, imi privesc unghiile cum cresc, imi fac cate un prieten imaginar in fiecare zi si alte chestii irelevante. Eh, m-am apucat totusi sa-mi caut un alt job, cu o atmosfera placuta, fara jigniri si platit daca se poate. Si cautand de zor, ajung la o poza postata de un prieten pe feisbuc... Plombele au cazut, ochii s-au bulbucat, si rasul isteric nu a intarziat sa apara...Cred ca asta e my dream job si ma voi grabi sa sun, sa ma angajez, sa-mi fac o cariera din asta, asa o oportunitate nu se poate lasa sa dispara :)).
Anyway, asta e poza, ne vedem in cel mai alaturat cimitir, langa cantar :)). Va urez o zi minunata si enjoy the sun.

Pana la urmatoarea demisie, sa traiti bine... Fratilor!

E vineri..

E vineri din nou si asteptam cu nerabdare weekendul si leneveala ce vine odata cu el. Nu tu munca, nu tu stres, nu tu nimic... Plimbari, cafea cu nemiluita si leneveala fara margini. E relaxant deja chiar daca e vineri, e relaxant gandul ca dupa o saptamana de bagat si scos si coborat raiu` pe pamant, in sfarsit pot petrece ceva timp de calitate cu o persoana foarte draga mie. Azi nu suntem sarcastici, nu suntem ironici, nervosi etc, suntem chill....
Ok, acum ca am aberat suficient despre asta e momentul oportun sa-mi revin in simturi. E vineri, ar trebui sa stau si sa zabalesc latita pe o patura undeva intr-un varf de brad privind la stele printre crengi in mijlocu` zilei si parlindu-ma la soare ca porcu` de craciun... Dar nu, curatenia se cere a fi facuta asa ca-n zi de sarbatoare, apoi munca, alti nervi, alta distractie... Ma uit cu mila cum trec minutele, mila de mine si de faptul ca iar va trebui sa stau sa suport alti oameni cu gura pana la urechi ce-mi fac capu` calendar, apoi neamuri... Ce alt mod mai frumos sa gasesti sa-ti inchei ziua decat cu neamuri in jur? Bine ca maine e sambata macar si ca poate poate o sa am ocazia sa ma deconectez de la toate cacaturile astea, alaturi de al meu... Cafeaua deja e rece, ma uit cu scarba la tigari si-mi mai aprind una, feisbucu` deja e plictisitor, desenele le stiu pe dinafara... Caut orice scuza pentru a nu ma ridica din fotoliul meu comod... E 11 dimineata si ma cheama patul, ma doare lenea si cheful meu de orice e 0. Bine ca macar am redescoperit blogu` unde sa-mi vomit toate ideile mirobolante, stresu` acumulat, si "suferintele" (da deh, e la moda asa).
Ca sa-nchei ca omu` si eu, uram condoleante familiei lui Doru... sarmanu` de el s-a dus..

Pana data viitoare.. sa traiti bine, fratilor!

Dimineata... 8 dimineata chiar..

Si iote-ma huhurez la ora 8 cu cafeaua deja in organism cu tigara obosita intre degete si cu ochii bulbucati in monitor, asteptand cu nerabdare sa ajung la munca la ora la care de obicei dormeam. Trecand peste toate problemele astea existentiale de dimineata, recitind ceva ce am citit ieri, realizez cu stupoare, din nou, ca unii sufera de suferinta acuta, folosesc metafore metaforice, urla talentele de poeti in ei s.a.m.d. Evident, cum sunt o persoana foarte impresionabila, mi-a curs o "lacrama" pe obrazul interesului, si m-a troznit pe interiorul sarcasmului rasul ironiei. Trebuie sa postam suferintele si durerile acute pe feisbuc, twinkle, bloage, si alte chestii ale internetului, ca altfel da naspa la C.V.
Si acum s-o dam in chestii mai de "imina", mai de suflet, mai de etc (ca deh, suntem in Mai), eu nu vad asta ca nimic altceva decat pura ipocrizie... If you let them go, shut the fuck up and suffer in peace. Dupa o experienta cel putin mirobolanta de genu` asta, dau de alta. Pana si la football exista pauze intre reprize, faceti ma si voi la fel. Oh, suferim atat de tare pt ceea ce am facut incat vom face smiorc smiorc pana cineva ne da putina atentie. Nu merge asa, n-a mers vreodata, si daca totusi pentru unii a functionat treaba asta, cel ce-a acceptat a fost un cretin. Eh, daca ai fost atat de norocos/ norocoasa sa dai peste cretinu`respectiv, tine cu dintii de el pana-ti pica proteza. Daca n-ai fost in stare sa faci asta, shut the fuck up, we don`t really care, now do we? Eu vad asta ca fiind ipocrizie de nivel inalt. Oh, ar face orice pentru mine... Hai sa-mi bat joc, sa fac ce vreau eu, sa plec si sa sper ca atunci cand ma voi intoarce persoana abandonata ma va primi inapoi cu toate bratele deschise si cu inima pe platou. Asta e chestie de filme, filmele nu sunt reale, deschide-ti ochii odata si nu mai fiti tampitii natiunii.
Sarcasmul si seriozitatea se inteleg de minune la mine, si sunt un cuplu fericit, ceea ce-mi aduce aminte de un alt cuplu fericit :)) (asta asa ca sa ma laud si eu). Anyway, e trist, e a dracu` de trist, pentru mine in schimb e amuzant, si asteptam cu nerabdare weekendul asta pentru si mai mult amuzament si o plimbare romantica.


Pana atunci, sa traiti bine, fratilor!

Hehehe, I`m Bach

Si iote cine si-a revenit printre bloguri. Nici nu credeam ca mai am unde sa-mi vomit toate gandurile si simtirile (glumesc, era Facebook-ul inca valabil dar ala e pt stalking.. shhh). Si odata cu revenirea in lumea celor cu bloguri, a revenit si cheful de scris.
Iar n-am de gand sa stau sa ma corectez in cazul in care gresesc ceva la scris asa caaaaaaa... trecem cu vederea.
Dupa ceva timp in care am consumat net stand doar pe facebook si WoW (nu, nu m-am lasat!!) mi-a venit geniala idee de a-mi face blog, uitand iremediabil de faptul ca AM UNUL... Cred ca e de la culoarea blonda a... tenului sa zicem...
Eheheeee multe cacaturi vazura ochii mei de cand am disparut de pe blogspot, dar unul singur trebuie mentionat... Sa incepem cu inceputul.. Era o seara ca oricare alta, luna pe cer, stelele pe acolo si ele (cred... mi s-a parut mai romantic modul asta de a incepe povestioara), in fine, o seara normala. Ma intalnesc cu cineva pentru cunoscuta cafeluta de seara, ajungem in localul cu pricina si norocul face ca jos sa nu mai fie locuri, asa ca fratilor, pe scari la deal spre coltare. Seara tipica a oricarei persoane ce serveste cafeluta intr-un local, nu? Ne uitam la meci, radem, cand dintr-o data urca donsoara "Hulk" pe scari (o tipa.. s-o numim... Chivuta). Si Chivuta noastra se infige direct in gatul unei alte donsoare ce sta cumintica cu prietenele ei, simtindu-se bine. O lipeste Chivuta noastra pe donsoara de coltar, o scutura bine sa cada toate perele, ii impusca doua palmi si pleaca la fel de furtunoasa precum a venit. Sa mentionez ca totul se intampla sub privirile prietenelor care... stateau mirate fara sa zica/ faca/ miste ceva... Eu cum sunt o adevarata diplomata, ba ma uitam la ele, ba la meci... Dar nu stiu cum se face ca de fiecare data cand ma uitam la ele parca ma uitam la o comedie si incepeam sa rad...Dupa cat de suparata era Chivuta, cred ca donsoara victima ii daduse o savarina prietenului ei... Banuiesc. Si daca stam sa ne gandim putin.. de ce esti ma Chivuto suparata? Savarina e buna tare, mai ales insiropata :)). Credeam ca balta are suficient peste incat sa nu te multumesti cu un Guppy.. Anyway, cam atat pt azi, ca deja e prea mult. Am plecat la cafea :)).


Pana data viitoare, Sa traiti bine fratilor!