Sa iubesti, sa lupti..

De ce mereu dupa ce facem o greseala ajungem sa regretam? De ce nu putem sa continuam cu alegerea facuta si ne gandim mereu la cum ar fi fost daca am fi facut-o diferit. Iubim si totusi ranim, intrebarea e de ce? De ce trebuie sa suferim, sa ne facem singuri rau, sa adormim plangand si cu gandul la persoana pe care am ranit-o. Am ranit si am distrus iluzii si sperante, mi-au fost distruse in acelasi timp si ma faceam singura vinovata de tot. Dar am continuat sa lupt, am facut totul entru mine, pentru a-mi fi mie mai bine, pentru a avea un viitor mai bun din punctul meu de vedere. M-am lasat batuta doar in momentul in care m-am convins ca am pierdut razboiul. Singurul lucru pentru care se merita sa lupti pana la sfarsit este iubirea. Pentru ca iubind suntem fericiti, impacati, impliniti. Am dat cu piciorul posibilitatii de a avea o familie, de a fi fericita pana la adanci batraneti. Am regretat si inca regret asta. Dar nu regret faptul ca l-am pierdut pe el, ci ca am dat cu piciorul oportunitatii. N-am luptat pentru ca n-am iubit, n-am iubit pentru n-am vrut sa fiu ranita. Detest sa ma doara.. Daca iubesti cu adevarat... lupta pentru ceea ce iubesti, pentru ceea ce-ti lipseste, da tot ce e mai bun in tine.. lupta pana cand ultima picatura de sudoare iti paraseste fruntea si ultima lacrima iti umezeste ochii..