P.S Te iubesc

Timpul nu asteapta dupa nimeni, isi continua drumu si ramane la latitudinea mea daca tin pasul cu el sau raman in urma. De cele mai multe ori raman prinsa intr-un anume episod al vietii si cand realizez ca stagnez o iau la fuga pentru a ajunge timpul din urma... la jumatatea drumului obosesc.. decid sa ma intorc. Impulsivitatea si incapatanarea ma definesc, dar nu ma opresc aici, adaug si un strop de orgoliu si creez un cocktail mortal pentru orice iluzie, orice vis. Spulber tot si nu-mi asum responsabilitatea, imi e greu, aproape imposibil sa recunosc ca am gresit. Port un continuu razboi cu MINE, eu cea matura se lupta cu copilul din mine. Ma enervez mereu cand ii supar pe cei din jur, nu fac nimic pentru a indrepta situatia, ba din contra, o inrautatesc. Si asta se intampla de cand ma stiu, de cand am putut enerva prima data pe cineva. Eu am dreptul sa ranesc, cei ce ma ranesc pe mine sunt niste nesimtiti si n-au ce sa caute in viata pe pamantul asta.. dar oare e un mod sanatos de a gandi? Stau si cuget de multe ori si imi propun sa nu mai fac asa, sa schimb modul asta haotic de a reactiona.. si intr-adevar, n-o mai fac.. pana data viitoare. Si ranesc, si distrug sperante, si jignesc.. si apoi regret. Dar la ce bun sa regreti si sa repeti acelasi lucru la nesfarsit? Unui om degeaba ii spui ca regreti si-ti cer scuze dupa ce i-ai dat in cap, e buna facuta fapta, nu se poate remedia. Si uite asa din impulsivitate, din orgliu, din incapatanare am ajuns aici.. si nu sunt deloc multumita sau fericita cu alegerile facute... dar nu pot sa dau timpul inapoi sa le indrept. Si acum ma gandesc, oare cui ii zambesti tu acum? Cui ii urezi buna dimineata? Ganduri, suspine, lacrimi.. sunt condamnata sa traiesc cu ele, au devenit crucea mea.. Demonii nostrii s-au uitat, s-au distantat, si-au gasit alti parteneri de joaca...