Kid (o.0) Style

Uneori imi lipsesti, alteori te urasc. Dar oare imi lipsesti tu, sau doar amintirile frumoase, ceea ce am simtit cand imi era bine? Inca nu m-am lamurit si prefer sa nu ma lamuresc vreodata. E mai bine sa nu stiu, asa macar nu voi mai acorda atata importanta. Eram fericita, sau cel putin asta am crezut, am incercat sa nu te iubesc pentru ca stiam ca o sa fiu dezamagita, am simtit asta din clipa in care am primit primul sarut si m-am convins cand ai spus prima data ca ai nevoie de putin timp singur, departe de mine... si ai plecat. De ce atunci cand am plecat si eu ai venit dupa mine, ai incercat sa ma aduci inapoi, sa ma imbratisezi? De ce am avut atatea planuri, de ce te-am numit alesul meu cand inima imi dicta altceva? Oare chiar atat de speriata sunt de singuratate incat m-am agatat de firul subtire de speranta? N-am avut niciodata siguranta langa tine, dealtfel, nici nu cred ca ti-am oferit.. si totusi am cerut ceva ce nu am dat la schimb. Dar m-ai iubit, m-ai iubit atat de mult incat ai fi fost instare de orice pentru a ma recastiga cand ai renuntat la mine. Da, ai renuntat, mi-ai promis ca n-o vei face... si o luai ca pe o gluma, spuneai ca suntem despartiti si totusi imparteam acelasi pat in fiecare noapte, aceleasi ganduri. Ai realizat ca nu ai procedat bine, mi-am dat seama de asta cand ti-am vazut prima lacrima cazandu-ti pe obraz. Stii ceva? M-am bucurat, m-am bucurat ca suferi, ca plangi, ca ai ajuns in situatia in care am fost eu. Dar tu plangeai din iubire, o iubire la care ai renuntat, eu plangeam din teama de necunoscut. Asta era motivul pentru care n-am vrut sa te pierd, imi era teama ca poate va fi mai rau, nu m-am gandit ca poate va fi mai bine. Ai renuntat la mine, la noi, eu am trecut peste, te-am lasat in trecut unde iti este locul si am continuat sa-mi traiesc viata, viata ce ar fi trebuit sa o impartim la doi. Mereu imi reprosai ca stagnez sau ca involuez, ca merg inainte cu privirea inapoi, si acum.. acum uita-te la noi, la diferenta dintre noi. Eu am trecut mai departe, sunt fericita si iubesc, iubesc cu riscul de a ramane din nou dezamagita, dar macar iti urmez sfatul, renunt la "scutul" ce m-a aparat atata timp... si tu.. tu ai ramas acolo, in trecut, unde inca suntem noi, mereu intrebandu-te de ce.. de ce ai ales asta, de ce m-ai pierdut.. si tot eu sunt persoana rea, tot asupra mea aruncati pietre, tu si restul carora le-ai povestit varianta ta. Dar sti ceva? Imi creste inima cand vad ca ma urati, cand vad cat de mult incercati sa fiti indiferenti. O sa fiu o scorpie in continuare, asa cum m-ati numit de nenumarate ori, scorpia ce nu te va accepta niciodata inapoi in viata ei, scorpia ce este fericita si care are mereu pe cineva langa ea. Nu mai sunt singura asa cum credeai, am oameni in jur, oameni ce-i apreciez si la care tin, oameni ce-mi fac fiecare zi frumoasa. Ai reusit sa faci totusi ceva bine, mi-ai fost alaturi la greu, o data in viata ta.. si ai facut-o pentru a-mi demonstra ca esti mai bun ca mine. Nu ma consider o persoana buna, dar tu esti mai rau ca mine. Candva vei realiza, sau ai realizat deja.. poate voi ajunge sa plang si eu ca tine, sa sufar si sa-mi lipsesti asa cum iti lipsesc eu tie. Dar atunci voi rade, imi voi sterge lacrimile si voi rade...