Confuzii...

Ai ajuns vreodata in punctul in care nu mai stii ce sa faci? E ca atunci cand ajungi la o rascruce de drumuri intr-un loc pustiu, strain tie... stii ca undeva e civilizatia, e destinatia ta, in stanga sau in dreapta, dar nu stii incotro sa o apuci... stii doar un lucru, daca o iei in directia gresita, vei ajunge exact in locul in care esti acum. Ce faci atunci? Te asezi pe prima piatra ce o gasesti si astepti un semn, ceva care sa te ajute sa iti dai seama care e drumul bun, sau mergi fara sa gandesti, pur instinctual?
Ce e mai greu decat sa renunti la fericirea ta, la ceea ce te completeaza si te linisteste? Simplu, sa-l stii pe cel de langa tine nefericit, sacrificandu-se parca pentru fericirea ta. Pentru ca TU contezi mai mult decat el in ochii lui... dar poate ca uneori conteaza EL mai mult decat tine... si atunci stii, te ridici de pe piatra ta si pleci, nu mai astepti semnul, nu mergi pe instinct, nu stanga si nu dreapta... inainte. Ajungi in punctul in care cel mai bun drum e cel facut de tine, o poteca pentru o persoana, pentru TINE...  nu stanga, nu dreapta... inainte!

E iarna...

Miroase a iarna, luminite peste tot, oameni ce se tin de mana, ce vibreaza de fericire. Miroase a ceai de portocale cu scortisoara, prima mireasma ce anunta Craciunul. Vad brazi impodobiti de cupluri, vad beteala ce tine loc de colier, pijamale in carouri ce inlocuiesc rochiile de seara sau cele mai pompoase costume... vad dragoste, zambete, saruturi pasionale langa brad in centrul orasului, un el ce o ia de mana pe o ea, o ea ce-i sare de gat unui el parca fara a mai vrea vreodata sa se indeparteze... vad atatea lucruri ce aduc aminte de momente... momente apuse, atat de departe incat acum parca ar fii doar un vis. Inchid ochii si vad mai bine ca niciodata, vad globuri aurii de plastic moale ce tin loc bulgarilor de zapada si spray-ul de zapada artificiala cu care ne-am umplut camera. Vad luminitele de brad ce ne-au infasurat si simt caldura lor, a ta... Mi-e dor de iarna aceea, mi-e dor de senzatiile traite, de fiecare clipa ce-a trecut...

To the boundries... and beyond?

Stii ca depasesti limita sau, vorba francezului, sari le cal, atunci cand pc-u` da semne ca decedeaza incet da` sigur si ultima lui suflare e un blue screen.... pam pam pam... dovada si mai clara e atunci cand nu-ti mai simti picioarele si cand te uiti in jos maniacu` patruped roade de zori la degetele tale... don`t ask. Cred ca asta e momentu` in care cel mai bine e sa sting tot, sa-mi sorb cu pofta ultima picatura de cafea si sa trag ultimul fum din tigara. Maine, ma rog, in ceva ore, o luam de la capat.Good night or morning!

Time goes by...

I used to smile often and never look back. I used to be a strong woman, to stand up for what I love, to never give up. I had hopes and dreams, some of them very childish, but I fought to make them come true. I wished for a better tomorrow, for someone to stand by my side and whenever i would fall down to raise me up... I believed people are here for me as I am there for them, I thought I would never cry myself to sleep... but now I realise i had everything I wanted until you left. So when you decided to leave, I decided not to look back, to let you go because I thought that's what you really wanted, I never spent one second thinking that maybe you wanted me to tell you to come back... you left because of me, taking away my dreams, hopes and wishes... and now I`m here, pretending to be happy, faking a smile and whenever no one's looking whiping away my tears. We're now two strangers that know each other, two strangers with a hope...

Complicat dom'ne

E dragut sa ti se reaminteasca uneori ce inseamna iubirea, fericirea si devotamentul, toate sincere si toate oferite fara a sta pe ganduri. E si mai dragut cand primesti lucrurile astea neconditionat, de la niste fiinte pe care cel putin o data in viata, fiecare din noi, le-am gonit, le-am ranit. In fata blocului am de ceva ani doi "copii" de suflet, baietii mei patrupezi, Marko si Azorel.
Se face ca plec in seara asta in oras si ii las pe amandoi fara a-i mangaia sau a le acorda atentie pentru ca eram pe fuga si culmea, n-au venit sa cerseasca nimic. Cand m-am intors i-am gasit tot aici, parca asteptandu-ma. Evident ca am fost "certata" in cel mai dragut mod posibil de Marko, un caine tare simpatic, destul de maricel, crescut in mare parte de mine pentru ca l-am gasit aici cand ne-am mutat in urma cu 8 ani. Era un puiut pricajit si alungat de toata lumea, dupa cate am inteles, cu o poveste trista in spate, fiind aruncat in strada de familie dupa ce stapanii lui au murit. Trecand peste, Marko da o adevarata dovada de devotament, nu cerseste mancare, are nevoie doar sa fie bagat in seama si iubit, si stie sa intoarca asta. In generala fiind, ma insotea la scoala si ma astepta ca sa ma aduca inapoi, apoi, in liceu ma conducea si ma lua zilnic de la statia de autobuz. De fiecare data cand are ocazia sau cand i se vorbeste, "vorbeste" si el, pe limba lui, se agita daca nu-l intelegi, parca ar stii cum sa explice ca sa pricepi ce vrea sa-ti transmita.
Azorel... uffff, un "copil" alungat de marea majoritate pentru ca latra aparandu-si bucatica lui de proprietate, fata scarii. E cel mai amuzant catel, vine si se suie pe mine ca sa-l mangai si dupa ce-l ating o data parca se scurtcircuiteaza, o ia la fuga isteric, da ture de bloc, se intoarce sa-l mai mangai o data si o ia de la capat.
Ele sunt fiintele ce ma intampina mereu, dand din coada fericiti ca ma vad, indiferent ca primesc sau nu ceva in schimb... e cea mai pura dovada de dragoste, fericire si devotament... lucruri pe care noi oamenii nu mai suntem in stare sa le oferim.

Zi cu porumbelu`

Din nou mi s-a adeverit ca n-am chiar toate tiglele pe casa si asta face totul atat de interesant incat moare calu`... sau porumbelu` in cazul de fata. Stand si sorbind soarele, cu ochii inchisi ca puscau retinele de nu, in gradinuta maiestoasa din fata blocului, ma loveste in cap, la propriu, un porumbel. Deci ca sa fim intelesi, porumbelu vine el fal fal asa simpatic, si se opreste in capu` meu ca deh... duce, ce naiba.
Sa reluam sirul evenimentelor, am o vecina sclerozata rau care adora sa prinda porumbei dupa ce-i hraneste si sa le suceasca gatu (morbid de-a dreptul) dupa care banuiesc ca-i mananca. Directia din care venea porumbelu` ma face sa cred ca vecina n-a chiar reusit sa-l prinda decat de coada, pe care evident i-a smuls-o. Ehhhh... cum sa mai zboare biata creatura fara coada. Deci, ma pocneste in cap si pica langa mine... eu operata azi, again, ma apuc sa fug intr-un picior sa prind pasarea s-o iau acasa, sa fac pe mama omida si sa-i redau libertatea cerului cand i-or creste la loc penele sau sa-mi fac un nou bff. Evident, porumbelu` era inarmat cu picioare si aripi ce stia sa le foloseasca pentru a scapa de tampa (eu) ce-l alerga. Intamplarea face ca in momentul in care am urlat ca l-am prins, micul demon inaripat scapa printr-o gaura din gard, in drum, de unde-l fugare un caine in fata masinii siiiiii.... cam asta a fost cu porumbelul.
La nervii ce-i aveam, imi venea sa ma duc sa-l raschetez de pe sosea si sa i-l indes pe gat vecinei, dar m-am razgandit... cred ca va face asta singura, nu-i bai. Sa nu-i bati pe dobitocii astia pana le suna apa in cap? Incerci sa faci un bine pentru ca o tampita a incercat sa faca un rau. Tot nu pricep de ce rahat ii mai hraneste inainte sa-i omoare, i-or fi placand mai grasi probabil...
Eh, asa se incheie inca o mirobolanta istorire din plictisitoarea mea existenta...

uggggghhhhh

A devenit o traditie sa feliciti niste proaspat parinti cu "sa-ti traiasca" sau "sa va traiasca"... adica pe bune?! E singura chestie ce-o poate debita un kil juma de creier... SA-TI TRAIASCA? Sau inca una buna, "sa creasca mare"... dar ce-ai vrea ma, sa creasca mic? Sunt ferm(a) covinsa ca fara zeci de "sa traiasca", n-ar mai putea coinacu, e ca faza "dupa" feisbuc, "sa-l ajutam pe Gheorghe sa traiasca, cu doar un laic faci diferenta, Pt fiecare laic feisbuc doneaza......." bla bla bla... Sunt frustrata ca mi s-a umplut "paretele virtual" de poze cu bebelusi si comenturile aferente, bitange de 20 de ani bu burta-n barba si comenturile aferente si de data asta gen "nastere usoara".. wtf ppl?! Are 20 de ani, nu si-a revenit nici ea dupa propria-i nastere, apai sa nasca ea un plod. Pe bune, e momentul, daca aveti prietene, sotii, vecine, amante s.a.m.d insarcinate mergeti cu ceva inovativ.. cu buna dispozitie, uitati-va la mama si la produsu final - coinacu -  si luati inspiratie din ce vedeti. Hai, sa traiti si sa cresteti mici :)