What if...

Alergam mereu, majoritatea suntem atat de grabiti incat renuntam la ceea ce iubim. Renuntam pentru ca e prea rau in mintea noastra, ne dorim ceva mai bun... dar daca iubim cu adevarat, de ce nu incercam sa facem sa fie bine? De ce trebuie sa renuntam si mai apoi sa suferim? Incerc mereu sa uit lucrurile si persoanele la care am renuntat.. dar cum fac asta cand fiecare lacrima e ca un pumnal ce redeschide o rana veche? Sunt o persoana impulsiva, nebuna declarata, dau cu bata-n balta si doar mai apoi realizez ca nu e bine pentru ca m-am udat. Si repet si a doua oara, si a treia si asa mai departe, mereu acelasi rezultat. Parca nu ma invat minte. Sustin ca iubesc, apoi uit.. apoi ma reindragostesc si apoi iar uit, fie ca e vorba de o pereche de pantofi, de o rochie sau de un barbat. Uneori stau si ma gandesc, sunt confuza, incerc sa gasesc o explicatie pentru comportamentul meu bizar, pentru modul meu de viata haotic... si nimic, mereu nimic... Renunt, ranesc, sunt orgolioasa si nu-mi recunosc greselile in fata altora, zambesc mult si rad cu pofta, dar oare sunt adevarate trairile acelea? Ajung la concluzia ca nu, ca dupa atatia ani pe scena vietii am devenit un actor priceput, mi-am facut temele si-mi joc rolul ca o mare profesionista. Dar cand publicul paraseste sala si raman singura, imi dau masca personajului jos si ramane adevarata persoana... Si parca-mi intepeneste fata cand incerc sa zambesc, ma retrag inapoi in carapacea mea si raman acolo pana la urmatoarea piesa. E monoton, e de-a dreptul frustrant sa fi nevoit sa joci mereu rolul persoanei vesele cand inima-ti plange, cand in suflet e furtuna si stiind ca puteai sa faci totul intr-un alt mod, fara sa ranesti persoana ce te-a iubit, creierul nutreste eterna intrebare.. "what if....?"

Totul in doi

Suntem obisnuiti sa functionam pe cont propriu, dar meniti sa functionam in doi, asa ajungem sa fim ca o masina bine unsa. Dar daca unul da mai mult decat celalalt, daca unul se zbate, munceste mai mult decat celalalt, mai e la fel de buna "masinaria"? E o dilema de-a mea de cand am auzit prim data de "relatia perfecta" sau "iubirea suprema". Oare e la fel pt toata lumea iubirea asta? Exista o definitie generala a perfectiunii?
Intrebari sunt 1000 si fara raspuns, dar oare chiar e mai bine sa fie totul in doi? E mai usor sau celalalt ajunge la un moment dat sa ne incurce, sa ne ingreuneze existenta? Oare cat dureaza pana se instaleaza monotonia, si ce se poate face pentru ca monotonia asta sa nu fie atat de .. monotona? O viata in doi... uneori ma mai sperie gandul ca poate peste un an sau doi o sa ajung sa-mi impart restul existentei cu cineva. Cred ca ma tem de plictiseala ce ar putea urma, poate de faptul ca la orice pas cineva va fi acolo, sau ca la orice greseala mi se vor cere explicatii. Poate ca e minunat conceptul de "totul in doi", but to what end? Daca dupa ce imparti totul la doi ajungi sa realizezi ca ai facut o greseala, cum o intorci atunci? Cert e ca o sa ma bucur de prezent, voi trai clipa, si momentan totul e minunat... poate maine totul va disparea, dar acum.. e genial si senzatia ma imbata, n-as vrea sa dispara niciodata. E tarziu si iar ma iau tot felul de fiori, iar ma trec tot felul de ganduri si ee momentul sa-mi iau raza de soare in brate, sa-l sarut si sa adorm pana ce zambetul lui ma va trezi. Noapte buna!

Ganduri...

Exista oameni care nu inceteaza sa ma surprinda, oameni pe care-i iau in deradere, si care mereu ma vor invata ceva nou. Azi am invatat ce inseamna bunatatea si regretul. Sa renunti la fericirea ta in favoarea celui pe care-l iubesti, sa ai puterea sa recunosti cand gresesti. Desi nu-mi place sa recunosc asta, nu stiu multe.. nu cunosc multe.. cu toate astea vorbesc multe si fara rost. Sunt imatura, incerc sa inteleg lucruri ce poate ma depasesc, incerc sa fac lucruri ce nu tin de mine, fara sa realizez ca mai am multe de asimilat pana sa fiu capabila sa fac jumatate din ceea ce-mi doresc. Ma tem de foarte multe lucruri, ma tem sa nu fiu ranita si atunci ranesc, e un sistem, un mecanism de aparare dezvoltat eronat. Am realizat cat de mult gresesc etichetand tot ce ma inconjoara, pt asta trebuie sa-i multumesc persoanei ce a reusit sa faca lumina in toata situatia care mie-mi facea ganduri negre si care m-a facut sa stagnez. Daca citesti asta, iti multumesc ca ai stat azi sa asculti ce am de spus si pt tot ceea ce mi-ai spus tu. O sa am grija sa-i fie totul bine, sa nu-i lipseasca fericirea. Sper ca intr-o zi sa iasa soarele pe strada ta si daca vei mai simti vreodata nevoia sa mai adaugi ceva la ceea ce ai spus azi, nu ezita, fa-o.

E primul post de genul asta de pe blog, sarcasmul nu-si are rostul aici, asa ca nici oficiala incheiere nu va exista.

spitalele de roumanie

Spitalele wanna be din Sibiu cel putin imi dau o stare generala de greata.. Idea e asa... Boon, in data de 06.06 te operam, vii pregatita. In data de 04.06 apar pregatita cu venele sparte, cu foaia in mana, cu sufletu`n gt, intru in cabinet, aud asa... Errrrmmm, eu in 06 sunt la bucale, te prgatesti in 7... Booooooooooon, vine data de 7, vin din nou la spital, ma internez, ma arunc intr-un pat, astept ora 12... Si se face 11 si incep ds transpir.. si se face 11 juma si deja tremur.. si se face 12 si ma gandesc ca din clipa`n clipa intra doctoreanu` pe usa cu cutaiu`n mana sa ma taie.. si se face 1, si 2, siiiiii 3... Si apare. E obosit, s a complicat operatia de dinainte, uhmmmmm... hai luni... WTF?! Luni o luam de la capat si am devenit razboinica.. asta pana m a chemat la operatie, acolo am inceput sa tremur ca un cacat gandindu ma ca ma taie, baga "hiare" in mine si alte cele... no buuuuun... M au facut un terminator mai lite asa, ma panseaza cu cearceafe, se uita astea la mine ca deh, mai toarna sange, mai baga o bucata de pansament peste, ma drenam incet dar sigur si astea turnau pansamente peste pansamente, si ma baga in salon. Na aci incepe distractiunea... Am dat o in hepatita. Flegma sau sperma sau orice alt lichid la care prefer sa nu ma gandesc pe perete, tencuiala cred ca e de pe vremea cand Ceasca se tara cu motu` prin namol, bine ca eram singura.. Asta pana acu`. A adus o baba care scoate diverse zgomote prin toate gaurile. Literalmente.. Tare mi e frica sa mai dorm ca mi pica dracu` tencuiala desprinsa de pe tavan direct in cap.. se vaita de tulai doamne ce greu ii ca i a scos o aschiie de os desprinsa ce o jena, deci o mica taietura si nu ma vaiet eu ca s juma robot acu`. Anyway,una peste lta de cand sunt aci am fost si cobai pt studentele de la medicina (proaste rau), m au facut astia sita (cum ma prindeau cum infigeau un ac in mine), am mai multa apa in vene decat sange (in ceea ce candva erau vene), sunt mai sedata ca ultimu drogat (ca daca anestezia n a prins macar sa bage sedative) s.a.m.d... ziua de maine cred ca va fi mai frumoasa ca ziua nuntii avand in vedere ca plec de aici si mi iau patu n brate sa i declar iubire. Totusi cu bune si cu rele, am revazut o pe tanti Sanda, colega de suferinta, mama si mitzu meu au fost mereu langa mine si tin sa le multumesc pt asta si prietenii mi au fost aproape sa mi puna un zambet pe buze cand situatia se imputea mai rau ca babele din salonu 7... Combinate, toate una peste gramada, zilele au trecut relativ repede ca deh, cand esti sedat dormi, te trezesti si adormi la loc.. Dar e prima si ultima data cand ma operez de plictiseala.. Mi am invatat lectia..

Scuzati greselile, nici acu` nu s complet treaza...

Pana voi putea sa merg din nou, sa traiti bine fratilor!

Buna dimineata

Viata lipsita de munca e ca painea calda. Dormi pana la cat vrei, iti sorbi cafeaua zambind cu persoana draga, te plimbi, te bucuri de vreme. Dar dupa o anumita perioada, mai luna sau mai scurta, ti se ia rau si simti nevoia sa faci ceva, orice... De 2 zile mi-am bagat picioru` in el job si acum stau degeaba, imi privesc unghiile cum cresc, imi fac cate un prieten imaginar in fiecare zi si alte chestii irelevante. Eh, m-am apucat totusi sa-mi caut un alt job, cu o atmosfera placuta, fara jigniri si platit daca se poate. Si cautand de zor, ajung la o poza postata de un prieten pe feisbuc... Plombele au cazut, ochii s-au bulbucat, si rasul isteric nu a intarziat sa apara...Cred ca asta e my dream job si ma voi grabi sa sun, sa ma angajez, sa-mi fac o cariera din asta, asa o oportunitate nu se poate lasa sa dispara :)).
Anyway, asta e poza, ne vedem in cel mai alaturat cimitir, langa cantar :)). Va urez o zi minunata si enjoy the sun.

Pana la urmatoarea demisie, sa traiti bine... Fratilor!

E vineri..

E vineri din nou si asteptam cu nerabdare weekendul si leneveala ce vine odata cu el. Nu tu munca, nu tu stres, nu tu nimic... Plimbari, cafea cu nemiluita si leneveala fara margini. E relaxant deja chiar daca e vineri, e relaxant gandul ca dupa o saptamana de bagat si scos si coborat raiu` pe pamant, in sfarsit pot petrece ceva timp de calitate cu o persoana foarte draga mie. Azi nu suntem sarcastici, nu suntem ironici, nervosi etc, suntem chill....
Ok, acum ca am aberat suficient despre asta e momentul oportun sa-mi revin in simturi. E vineri, ar trebui sa stau si sa zabalesc latita pe o patura undeva intr-un varf de brad privind la stele printre crengi in mijlocu` zilei si parlindu-ma la soare ca porcu` de craciun... Dar nu, curatenia se cere a fi facuta asa ca-n zi de sarbatoare, apoi munca, alti nervi, alta distractie... Ma uit cu mila cum trec minutele, mila de mine si de faptul ca iar va trebui sa stau sa suport alti oameni cu gura pana la urechi ce-mi fac capu` calendar, apoi neamuri... Ce alt mod mai frumos sa gasesti sa-ti inchei ziua decat cu neamuri in jur? Bine ca maine e sambata macar si ca poate poate o sa am ocazia sa ma deconectez de la toate cacaturile astea, alaturi de al meu... Cafeaua deja e rece, ma uit cu scarba la tigari si-mi mai aprind una, feisbucu` deja e plictisitor, desenele le stiu pe dinafara... Caut orice scuza pentru a nu ma ridica din fotoliul meu comod... E 11 dimineata si ma cheama patul, ma doare lenea si cheful meu de orice e 0. Bine ca macar am redescoperit blogu` unde sa-mi vomit toate ideile mirobolante, stresu` acumulat, si "suferintele" (da deh, e la moda asa).
Ca sa-nchei ca omu` si eu, uram condoleante familiei lui Doru... sarmanu` de el s-a dus..

Pana data viitoare.. sa traiti bine, fratilor!

Dimineata... 8 dimineata chiar..

Si iote-ma huhurez la ora 8 cu cafeaua deja in organism cu tigara obosita intre degete si cu ochii bulbucati in monitor, asteptand cu nerabdare sa ajung la munca la ora la care de obicei dormeam. Trecand peste toate problemele astea existentiale de dimineata, recitind ceva ce am citit ieri, realizez cu stupoare, din nou, ca unii sufera de suferinta acuta, folosesc metafore metaforice, urla talentele de poeti in ei s.a.m.d. Evident, cum sunt o persoana foarte impresionabila, mi-a curs o "lacrama" pe obrazul interesului, si m-a troznit pe interiorul sarcasmului rasul ironiei. Trebuie sa postam suferintele si durerile acute pe feisbuc, twinkle, bloage, si alte chestii ale internetului, ca altfel da naspa la C.V.
Si acum s-o dam in chestii mai de "imina", mai de suflet, mai de etc (ca deh, suntem in Mai), eu nu vad asta ca nimic altceva decat pura ipocrizie... If you let them go, shut the fuck up and suffer in peace. Dupa o experienta cel putin mirobolanta de genu` asta, dau de alta. Pana si la football exista pauze intre reprize, faceti ma si voi la fel. Oh, suferim atat de tare pt ceea ce am facut incat vom face smiorc smiorc pana cineva ne da putina atentie. Nu merge asa, n-a mers vreodata, si daca totusi pentru unii a functionat treaba asta, cel ce-a acceptat a fost un cretin. Eh, daca ai fost atat de norocos/ norocoasa sa dai peste cretinu`respectiv, tine cu dintii de el pana-ti pica proteza. Daca n-ai fost in stare sa faci asta, shut the fuck up, we don`t really care, now do we? Eu vad asta ca fiind ipocrizie de nivel inalt. Oh, ar face orice pentru mine... Hai sa-mi bat joc, sa fac ce vreau eu, sa plec si sa sper ca atunci cand ma voi intoarce persoana abandonata ma va primi inapoi cu toate bratele deschise si cu inima pe platou. Asta e chestie de filme, filmele nu sunt reale, deschide-ti ochii odata si nu mai fiti tampitii natiunii.
Sarcasmul si seriozitatea se inteleg de minune la mine, si sunt un cuplu fericit, ceea ce-mi aduce aminte de un alt cuplu fericit :)) (asta asa ca sa ma laud si eu). Anyway, e trist, e a dracu` de trist, pentru mine in schimb e amuzant, si asteptam cu nerabdare weekendul asta pentru si mai mult amuzament si o plimbare romantica.


Pana atunci, sa traiti bine, fratilor!